Liniste si vartej
EDITORIAL - SIMONA LAZAR
O liniste aproape mistica acopera zilele dintai ale anului. Clopoteii, tamburinele, surlele, buhaiele colindatorilor de tot felul - cu ursul, cu capra, cu caiutii, cu... cine mai stie cu ce - si-au stins demult sunetele care chemau la sarbatoare, la vin galgaitor si la bucate gustoase. O oboseala binefacatoare a cuprins si omul si natura. Zapezile de pe uliti si sosele, calcate in picioare, si-au pierdut puritatea si au devenit o zloata la fel de obosita, din care ies cand si cand la iveala resturi de hartie creponata, de la cetele de mascati.
Dar linistea si oboseala sunt numai o "masca" - un fel de continuare in alt plan, in pofida inertiei, a obiceiurilor de sfarsit de an - pentru vartejurile anului cel nou. Vartejul cel stiut, al fiecarei zile. Apoi: vartejul anotimpurilor ce curg. Si, acum, intre cele doua posturi mari de peste an, vartejul cel invelit in beteala si voaluri al nuntilor. Purificati de postul prea lung, binecuvantati de bucuria marilor sarbatori, celor ce se iubesc nu le mai ramane decat sa ia in seama acest adevar: ca inceputul de an e timpul propice pentru inceputul vietilor si al cuplurilor noi.
.
.
.
.
Reteta de suflet
Un sat vechi dinspre Balta Brailei. O lume invelita in legende si mistere, plutind deasupra pamantului cum plutesc ceturile, dimineata... Cum e obiceiul in partile "mele" de lume, acasa, in Moldova, credeam ca in ziua aceea de 7 ianuarie il vom sarbatori pe Badia Ion. Asa interpretasem toata verva casei, in seara de dinainte, pregatirea bucatelor si a sticlelor cu "udatura", astupate bine cu dop de cocean. Rochiile cele "bune" si pieptarele periate si netezite. Botinele sterse si lustruite, pana luceau.
N-aveam de unde sti ca patrunsesem intr-un spatiu care apartinea altui timp, altor credinte si obiceiuri. De unde sa fi venit ele? Din ce paganatate, in ciuda numelui cu inflexiuni hristice atat de precise? Caci satul, dupa ce soarele trecu binisor de crucea cerului, se inveli in huietul unui ritual necunoscut mie numit, straniu: "iordanitul femeilor". Spun "in ciuda numelui", caci aveam sa fiu de fata la o desfasurare dionisiaca de forte, ale carei protagoniste erau toate femeile maritate ale comunitatii aceleia strajuite de ceturi. Pornisera dintr-un capat de sat, spre celalalt. Bateau la poarta, intrau, gustau din bucate si ce mai ramanea adunau in cosuri de nuiele si plecau, haulind, mai departe. Cantau, jucau si chiuiau, iar seara se lasase incet peste acoperisurile de pe care se topea zapada pana sa ajunga ele la ultima
casa. Acolo, in ograda celei din urma gospodarii, erau intinse mesele si cosurile cu bucate se golira ca prin farmec, in vreme ce painile, carnatii si fripturile erau asezate in strachini...
O dupa-amiaza, o seara si apoi o noapte barbatii s-au ferit sa iasa dinaintea femeilor. Caci cine s-ar fi incumetat, nu ar fi scapat "nebotezat" la primul ochi de apa. Chiar si asa, in casele lor sa fi fost, daca deschideau usile ori ferestrele, sa suguiasca cu vreo nevasta, erau stropiti cu apa, in valul de rasete...
O data cu zorii, cu pieptarele si scurtele descheiate, cu obrazul rosu si cosurile goale, se intorceau spre casele lor. Stam la fereastra - nu intrasem pe-atunci "in randul nevestelor" - si priveam sirul parca nesfarsit de femei care incheia sarbatoarea in tacere. Unde sa fi fost guresele, vivacele femei ale zilei trecute? Nu stiu sa va raspund. Stiu doar ca la pranz masa a fost intinsa, cu toate ale ei, din plin, fara ca vreunul dintre ai casei sa sufle un cuvant despre "iordanitul femeilor". Satul se reintorsese "in timpul lui"...
.
.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
