x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Oasele fetei, in boxa acuzatilor

Oasele fetei, in boxa acuzatilor

18 Oct 2005   •   00:00
COSMETICA
Dermatologii sunt de acord in unanimitate in ceea ce priveste cauza aparitiei ridurilor: o data cu trecerea anilor, pielea imbatraneste si isi pierde elasticitatea. Insa pana acum nu au luat in calcul un factor foarte important, care explica urmele brazdate de pe chip – uzura oaselor. Aceasta este descoperirea unui studiu realizat in Statele Unite, care a fost prezentat la conferinta anuala a chirurgilor plastici de la Chicago.

Explicatii


Potrivit teoriei conventionale, fibrele din interiorul pielii isi pierd treptat elasticitatea pe masura ce inaintam in varsta. Din aceasta cauza, pielea rezista mai putin la contractiile musculare de la nivelul fetei si in acest fel apar ridurile de expresie. In paralel, tesutul gras profund de la nivelul pielii se diminueaza, ceea ce accentueaza imbatranirea. Recent insa, cercetatorii explica aparitia ridurilor si prin reducerea masei osoase de la nivelul fetei.

Studiu


Doctorul David Kahn, renumit specialist in chirurgie plastica din San Francisco, impreuna cu echipa sa, a ajuns la concluzia potrivit careia "o data cu varsta, nu numai reducerea tesutului gras schimba conturul fetei, dar si uzura oaselor determina aspectul imbatranit al chipului".

Colegii doctorului Kahn au analizat imagini reprezentand chipurile a 30 de femei si 30 de barbati cu varste cuprinse intre 25 si 65 de ani. Imaginile au fost obtinute prin tomografie. In acest mod cercetatorii si-au dat seama ca, in timp, oasele se macina, se ingusteaza si se creeaza astfel spatii libere in structura fetei. Si cum in acelasi timp pielea isi pierde elasticitatea, ea nu mai este capabila sa se adapteze noilor contururi, ceea ce provoaca formarea ridurilor.

Vestea proasta pentru femei este ca aceasta uzura a oaselor le afecteaza mai mult decat pe barbati.

Solutii contra ridurilor


Autorii studiului nu s-au multumit doar sa aduca in atentia publicului teoria. Din fericire, chirurgii plasticieni au descoperit si solutia pentru a remedia aceasta problema de pierdere a masei osoase. "Utilizand tehnicile chirurgicale de umplere a spatiilor libere (silicon, grasime, diverse substante), asociate cu alte tehnici precum liftingul facial, chirurgul poate recrea volumul pierdut prin deteriorarea osului. De asemenea, se reuseste intinderea pielii, astfel incat pacientul remarca un rezultat pozitiv dupa interventia chirurgicala", sustine doctorul David Kahn.

EVOLUTIE. Primele riduri sunt vizibile, de obicei, in jurul varstei de 30 de ani. Pe masura trecerii timpului acestea se adancesc, se alungesc si pot fi din ce in ce mai usor remarcate. Ridurile de pe chipul nostru sunt de doua tipuri: statice sau "ridurile de varsta" (cele formate prin pierderea elasticitatii pielii, scaderea nivelului de hidratare a tenului, expunerea prelungita la soare) si dinamice sau asa-numitele "riduri de expresie", aparute cand radem, ne incruntam, ne miram...
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul