Chefuri si chin printre gloante

Nu-i usor sa tii un jurnal, mai ales pe timp de razboi. Doi generali, Radu R. Rosetti si Alexandru Socec, au stiut ce rol vor avea insemnarile lor peste zeci de ani, mai ales ca vorbesc despre implicarea Romaniei in primul razboi mondial. Sunt oameni pentru care armata a fost cu adevarat o profesie. In ciuda eforturilor pe care le-au depus, amandoi au avut un destin tragic. Radu R. Rosetti a fost condamnat de doua ori pe nedrept si si-a gasit moartea in inchisoarea de la Vacaresti, iar lui Alexandru Socec i s-a intins o capcana din care a scapat cu greu.

In zilele noastre e usor de tinut un caiet. De obicei ne notam in el lucruri marunte, pe care sa nu le uitam. In urma cu zeci de ani, cand se scria istoria Romaniei, generalul Radu R. Rosetti obisnuia sa tina un jurnal. Acesta s-a pastrat si poate fi consultat la Arhivele Nationale. Descendent dintr-o familie de boieri moldoveni, autorul jurnalului, Radu R. Rosetti, s-a inscris la Scoala militara de artilerie si geniu, pe care a absolvit-o in 1899, ca sublocotenent. Dupa terminarea, in 1906, a Scolii Superioare de Razboi, a avut o bogata activitate ca ofiter de Stat Major la diferite unitati, ca profesor de tactica la mai multe scoli militare. La intrarea Romaniei in primul razboi mondial, a fost numit sef al Biroului operatii din cadrul Marelui Cartier General.

CAIETE. Am reusit sa consultam patru caietele care compun jurnalul sau. Scrisul este lizibil si pentru a usura cautarea unor momente din trecut prefera sa sublinieze datele. Un episod evocat cu un strop de umor s-a consumat la 27 iunie/10 iulie 1917, cand generalii Berthelot si Iancovescu i-au inspectat sectorul si s-au oprit cateva clipe la postul lui de comanda. "Era o caldura mare si, cum umblase mult pe jos, Berthelot era insetat. Paharul sau mai degraba paharele de apa ce i le-am oferit atunci au ramas multi ani in amintirea recunoscatoare a lui Berthelot. (...) Pentru a fi in stare sa fac fata, la nevoie, neprevazutului, am recunoscut personal sectoarele dinaintea mea si cele vecine si am pus si unitatile in subordine sa recunoasca itinerariile de urmat la nevoie. La rusi, atat la unitatile din linia intai, cat si la cele din linia a doua (regimentele 117 si 118 infanterie), era o mare destrabalare." Peripetiile cu francezii continua. In seara de 1/14 iulie, a avut invitati la masa pe toti ofiterii francezi din divizie. Popotarul, caporalul Visinescu, care avea sa tina un restaurant la Baneasa sau la Herastrau, era foarte vrednic si i-a hranit intotdeauna bine. In acea seara le-a servit urmatorul meniu: Hors d’oeuvres; Poulets et oies rôtis, Salade, Petits poins sautes, Omlette aux fruits, Cafe. "De obicei, mesele noastre erau foarte vesele, chiar in transee. Aveam multi tineri care totdeauna aveau ceva vesel de povestit. Se discuta despre toate cu o absoluta libertate si se petreceau ceasuri placute" si totul pe fondul sonor asigurat de muzica regimentului, sub conducerea vrednicului subsef Nicolaevici. "Ne canta in toate serile, chiar cand am fost in linia intai." Si nici unitatea germana care era in apropiere nu se supara de aceasta distractie a lor, ba chiar le placea. "Singura arie ce nu-i placea era «Marseilleza», a carei cantare ne aducea intotdeauna un «Strafe» (pedeapsa) bun de la artileria lor de transee, «Strafe» ce nu produsese nici o alta paguba decat a nervilor unor anumite persoane." (...) Locul unde mancau, acoperiti de vederi prin intuneric si mari tufe de sulfina, era langa un sant de comunicatiuni, adanc de peste 2 metri, in care sta muzica. "La plesnirea primului proiectil trimis de adversar, invitatul acesta a sarit instantaneu cei 2 metri pana-n fundul transeei (lucru ce n-ar fi facut in chip normal, fiind om in varsta) si a luat-o la fuga pe transee, pe cand noi ne-am urmat linistiti masa, muzica schimband doar aria ce canta." Calitatea de bun strateg o demonstreaza intr-o alta insemnare: "Deoarece bombardamentul asupra paduricilor ocupate de regiment era zilnic, am dat ordin ca batalioanele din linia intai sa inainteze in noaptea de 1/2 august cateva sute de metri dincolo (spre vest) de liziera padurii La Razoare, unde sa se intareasca, iar Batalionul al 3-lea sa se retraga ceva mai inapoi (spre est) de paduricea in care se afla si sa-si faca santurile in niste lanuri de porumb, unde era bine adapostit de vederi". Un moment de groaza l-a trait atunci cand a fost impuscat: "Am simtit ceea ce parea a fi o lovitura foarte puternica cu un corp contondent, data pe dinapoi in coapsa piciorului stang si m-am prabusit jos. De-abia cazusem, cand gloantele unei rafale de mitraliera trec la cativa centimetri deasupra mea. Ostasii cei mai apropiati ma trag in sant". Inainte de a fi imobilizat din cauza glontului, Rosetti a avut febra tifoida: "O temperatura foarte inalta, cu dureri de cap groaznice si cu visuri urate, din care unele se repetau mereu, este ceea ce a ramas tiparit mai adanc in amintirea mea".

Mai bine de jumatate de secol, generalul Alexandru Socec a notat cu grija faptele pe care a crezut de cuviinta ca posteritatea va fi interesata de ele

DRUM. La Arhivele Nationale ale Romaniei se afla 24 de jurnale si un caiet de insemnari ale generalului Alexandru Socec. S-a nascut la 17 august 1859, in Bucuresti; a absolvit liceul la Lepzig in 1877. Din acest an pana in 1880 calatoreste prin Europa. In 1880 se intoarce in tara si incepe satisfacerea stagiului militar. Dupa cateva luni se hotaraste sa devina ofiter de cavalerie. In 1883 pleaca la Viena la Scoala superioara de ofiteri de cavalerie, pe care o absolva cu brio. Devine ofiter de ordonanta pe langa principele mostenitor Ferdinand. In 1914 ii moare sotia si se recasatoreste cu Smaranda. Anul 1916 il gaseste general. La inceputul intrarii Romaniei in razboi este comandant al Diviziei 2 Craiova, este mutat pe frontul din Dobrogea, unde poarta lupte grele cu trupele bulgare, apoi la Pitesti, unde are misiunea de a-i impiedica pe germani sa treaca Oltul, in cele din urma - la Flamanda, Matei Basarab, Bragadiru, Baneasa, unde Armata romana, inferioara celei germane, sufera grele infrangeri si pierderi, fiind nevoita sa se retraga in Moldova. In timpul retragerii, generalul Prezan il acuza pe Socec de parasire de post si ii intenteaza proces. Va fi inchis, insa in cele din urma reuseste revizuirea procesului, la care este declarat nevinovat. Tot restul vietii il va uri pe Prezan si il va antipatiza pe Berthelot, pe care il suspecta ca s-ar fi aflat in spatele acestei inscenari.

FRONTUL. Jurnalul acopera cu intermitente o perioada intensa din viata generalului, din 1877 pana in 1928, constituind un document de mare pret pentru acele vremuri, mai cu seama ca Socec a abordat toate aspectele vietii: "Scriu in jurnalul meu intamplarile zilei. Am inceput sa scriu si eu in jurnalul meu ce mi s-a parut mai mult sau mai putin interesant. De-atunci", scria acestea in 1887, "au trecut 10 ani! Poate daca-mi va da Dumnezeu viata, voi nota fapte mai importante care dupa 50-60 de ani, sau poate mai tarziu, cand nu mai traieste nimeni din generatia mea, ar indica in ce mediu traia lumea mea cu 100 de ani inapoi". Cele 24 de caiete acoperite cu un scris marunt si ordonat sunt decorate cu taieturi din ziare, fotografii. Daca in caietele din prima tinerete e preocupat de aventuri sentimentale, calatorii si viata mondena, in urmatoarele se simte maturizarea: politica, armata, finante.

PROFESIE. Un subiect special este armata. Socec copiaza date, incearca sa schiteze istoria Armatei romane, reorganizarile, descrie uniforme, se plange de proasta prega-tire militara, de barbaria si de mitocania celor mai multi ofiteri, dovedeste un cult fata de cal, evoca entuziasmul tinerilor in Razboiul de Independenta, participarea sa la campania din Bulgaria in 1913, se plange de starea jalnica a Armatei romane in pragul razboiului: "Cu mare parere de rau am vazut starea deplorabila in care se gasesc coloanele de munitie si de subzistenta: lipsuri si degradari. Doamne, suntem la inceputul razboiului! Hamurile sunt pur si simplu rupturi. S-au dat de intendenta carausilor guri de ham de sfoara subtire care au ranit aproape toti caii la greaban si la piept. Veterinarul ni s-a plans ca nu mai are material pentru a pansa ranile. Chingile s-au rupt fiind de material prost, traistile asemenea. Roate de rezerva nu sunt si potcoave sunt numai pentru 2 pnimeli (pe un teren pietros!). Din fericre avem furaj destul si bun. S-au mai gasit multe in Transilvania. Am luat masuri severe sa nu se faca risipa. O catastrofa sunt ambulantele. Aceste vehicule enorme, infam lucrate, abia se pot misca cu 6 boi!" In timpul razboiului jurnalul se transforma intr-un jurnal de campanie cu harti de front si operatii militare, un stil sec si concis. Grozaviile razboiului, pierderile de vieti omenesti sunt notate cu retinere, dar si cu o tristete adanca. Dimpotriva, generalul din focul luptelor se revolta in sine fata de ordinele naive si nerealiste ale superiorilor, care, crede el, adaugate la starea ostirii, au dus la infrangere. Socec mai noteaza consternat "indiferenta rusilor fata de noi si de razboi" si, insumand toti acesti factori care au dus la dezastru, transcrie urmatoarele versuri compuse de cel care a tras pana la urma ponoaselor acestor nesabuinte, soldatul-roman: "Noi umplem spitalele / Ei primesc galoanele / Noi suferim amputatii / Iar ei iau la decoratii". Si apoi: "Mi-a spus colonelul B. care a venit ieri sa ma vada ca s-au auzit chiar protestari cand a venit Regele pe front cu un intreg Stat Major de ofiteri invartiti, cu pieptul plin de decoratii romane si straine". Cu pieptul plin de decoratii, medalii, ordine si distinctii, moare la 31 mai 1928, in varsta de doar de 69 de ani.

Voi nota fapte mai importante care dupa 50-60 de ani sau poate mai tarziu, cand nu mai traieste nimeni din generatia mea, ar indica in ce mediu traia lumea mea cu 100 de ani inapoi - Generalul Alexandru Socec

CONSTIINTA POPORULUI

In cadrul Sedintei intime a Academiei Romane din data de 29 noiembrie 1940, generalul Radu R. Rosetti declara: "Primul mare invatamant este acel al neasemuitei importante morale trebuincioase popoarelor chemate sa faptuiasca un razboi.

Aceasta stare morala atarna de starea de multumire a poporului fata de conditiunile materiale, morale, sociale in care traieste, de constiinta ce o are despre rosturile sale, precum si de priceperea sau nu a necesitatii recursului la arme".

In acest timp, postul de comanda al regimentului este luat drept tinta (...) Un secretar e omorat, firele telefonice sunt taiate, dar imediat reparate si santurile au mici stricaciuni, ce se dreg imediat - Generalul Radu R. Rosetti