
Este vorba despre unul dintre cele patru procese prin care ALPAB a solicitat evacuarea SC Getica OOH de pe domeniul public, după ce contractul de asociere în participațiune încheiat între cele două entități a expirat de aproape opt luni. În al doilea proces, instanța de judecată este așteptată să pronunțe, chiar mâine, soluția pe fond.
Compania Getica OOH SRL, controlată de un offshore din Cipru, controlat, la rândul lui, de strategul campaniilor electorale din anii trecuți ale lui Nicușor Dan, omul de afaceri Matei Păun, a înregistrat, zilele trecute, prima înfrângere în justiție, în speța despre care „Jurnalul” a scris în exclusivitate și care vizează evacuarea panourilor publicitare de pe domeniul public.
Vestea deloc bună pentru publicitarii lui Nicușor Dan a venit pe data de 10 aprilie 2025 de la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr. 1433/2025, format, la solicitarea Administrației Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB), la data de 21 ianuarie 2025.
În acest proces, ALPAB, în calitate de reclamant, a chemat în judecată SC Getica OOH SRL, în calitate de pârât, solicitând instanței evacuarea acesteia din urmă.
Prin Hotărârea nr. 3601 din 10 aprilie 2025, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea formulată de ALBAP în contradictoriu cu pârâta SC Getica OOH SRL și a dispus evacuarea SC Getica OOH din spațiile menționate în Anexa 1 la contractul de asociere în participațiune nr. 5907 din data de 10 august 2009. Instanța a respins, totodată, cererea reconvențională formulată de către pârâta SC Getica OOH SRL în contradictoriu cu ALPAB, ca neîntemeiată. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
28 de locații
Spațiile din Anexa 1, invocată de Judecătoria Sectorului 1 în această minută, sunt în număr de 28 și sunt localizate la intersecția dintre Av. Radu Beller cu Bulevardul Mircea Eliade, Lac Floreasca, în strada Ficusului (Parc Herăstrău), la Sala Palatului, pe strada Ion Câmpineanu, în zona Izvor, în zona Națiunile Unite, în Parcul Carol, în Parcul Tineretului, în Parcul Tei și în Parcul Unirii.
La data de 1 august 2009, între Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, instituție aflată în subordinea primarului general al Capitalei, și această companie, care se numea la vremea respectivă SC News Outdoor România SRL, a fost încheiat un contract de asociere în participațiune, sub numărul 5904/10.08.2009, „în vederea exploatării în comun a potențialului de reclamă și publicitate al locațiilor aflate în administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB)”.

În baza acestui contract, ALPAB se angaja să pună la dispoziție dreptul de folosință al suprafețelor utilizabile în locațiile pe care le deține, iar SC News Outdoor România SRL (actuala SC Getica OOH SRL) se obliga să aducă drept aport managementul necesar obținerii de contracte de publicitate pentru spațiile puse la dispoziție, baza materială pentru proiectarea, montarea și amplasarea reclamelor, întreținerea reclamelor, costul contoarelor de energie electrică și costul consumului acestora, precum și asigurarea pazei.
Asocierea a expirat de opt luni
Durata contractului, așa cum a fost stabilită în ziua semnării, a fost de zece ani. Așa se face că, în data de 7 august 2019, între Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) și SC New Outdoor România SRL (actuala SC Getica OOH SRL) a fost încheiat un act adițional la contractul din 2009, prin care asocierea în participațiune a fost prelungită cu încă cinci ani. Mai mult, prin acest act adițional au mai fost adăugate alte șapte spații pentru panouri publicitare, în Șerban Vodă (Parcul Tineretului), Splaiul Unirii, Parcul Unirii 2 dinspre Regina Maria, Splaiul Unirii la intersecția cu I.C. Brătianu și cu Dimitrie Cantemir, Splaiul Unirii spre Bibescu Vodă și intersecția Splaiului Unirii cu Bulevardul Unirii.
La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, în plină campanie pentru alegerile prezidențiale anulate de Curtea Constituțională, Grupul de Inițiativă Civică Parcul Izvor dădea publicității un comunicat, potrivit căruia „pe 10 noiembrie 2024, s-au împlinit trei luni de când contractul de asociere în participațiune nr. 5904 din 10 august 2009, dintre SC News Outdoor România SRL (actuala SC Getica OOH SRL) și ALPAB a ajuns la termen și nu a mai fost prelungit. În aceste trei luni, agentul economic nu numai că nu a dezafectat panourile publicitare, conform obligațiilor contractuale, ci a continuat să folosească ilegal panourile publicitare din spațiile administrate de ALPAB pentru propriul profit și în dauna spațiilor verzi pe care ar fi trebuit să le administreze”.
Mâine, și Judecătoria Sectorului 4 urmează să se pronunțe într-o speță identică
Așa cum am arătat mai sus, societatea comercială Getica OOH SRL, firma de publicitate care deține panourile stradale pentru reclame din Capitală și care a încheiat, în februarie, un contract de promovare outdoor a lui Nicușor Dan, la alegerile prezidențiale, a fost acționată în judecată, în luna ianuarie a acestui an, în nu mai puțin de patru procese, de către Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București SA, care cere Judecătoriei Sectorului 1, Judecătoriei Sectorului 3, Judecătoriei Sectorului 4 și Judecătoriei Sectorului 5 evacuarea acestei firme de pe spațiile publice. Litigiile pleacă de la mai multe petiții înaintate de un grup de inițiativă civică, începând cu luna noiembrie a anului trecut, care a semnalat că panourile publicitare ale Getica OOH sunt instalate ilegal pe domeniul public.
Dacă Judecătoria Sectorului 1 s-a pronunțat deja, pe fond, mai sunt trei procese pe rolul instanțelor. Mâine, spre exemplu, Judecătoria Sectorului 3 este așteptată să se pronunțe pe o cerere similară a ALPAB în dosarul nr. 1141/031.2025, deschis tot la data de 21 ianuarie 2025. Judecătoria Sectorului 4 este așteptată să se pronunțe pe o cerere similară a ALPAB în dosarul 1381/4/2025, deschis tot la data de 21 ianuarie 2025.
De asemenea, un alt proces, care face obiectul dosarului 1381/4/2025, se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 3. În acest litigiu, următorul termen de judecată va avea loc în data de 9 mai 2025. Iar la Judecătoria Sectorului 6 o speță identică se va judeca la data de 15 mai 2025, după ce au mai avut loc, până în prezent, două termene anulate, unul la 30 ianuarie, iar celălalt la 13 martie 2025.