JOS SPAGA
Mai mult de un sfert din
conducatorii auto din
Romania recunosc ca
au dat mita unui agent
de circulatie pentru
a scapa de o
amenda usturatoare
sau pentru a-si
pastra in buzunar
permisul de
conducere. 35% dintre
soferi au facut, cel
putin o data in viata,
un accident mai mult
sau mai putin grav.
Va aflati la volan pe o autostrada. E ciudat, dar drumul e bun, iar asfaltul n-are gropi in care sa-ti ramana roata. Soseaua e libera si vizibilitatea e buna. Incepi s-o calci. O calci pana la 110, apoi pana la 120, pana la 130, pana la 140 si parca nu te-ai saturat. Dar, fatalitate!, radarul de la iesirea din curba "te-a luat" si un agent sobru iti face semn sa opresti. Stii ce urmeaza si te enervezi pe toata politia din tara asta, dar si pe soferii cu care te-ai intalnit pe drum si care nu s-au obosit sa-ti faca semn cu farurile. Cobori din masina si agentul incepe, moralist, sa-ti explice ce-ai facut. Apoi se apuca sa-ti scrie amenda. Tu incepi sa te justifici, incerci sa-i atingi un punct sensibil. Doar e si el om, poate isi da si el seama ca n-ai de unde sa platesti atata. Si-asa, platesti tot felul de taxe, benzina se scumpeste mereu, de fapt, benzina s-a mai scumpit putin de cand ati inceput sa cititi acest articol.
LA MICA INTELEGERE. Daca agentul "e si el om", ramane sa vedeti, dar exista sanse bune sa cadeti la pace mai putin oficial. Pentru ca la intrebarea: "Dumneavoastra vi s-a intamplat vreodata sa dati mita unui agent de circulatie pentru a scapa de o amenda mai mare sau de o alta pedeapsa?". 8% dintre respondentii care au masina au spus ca au dat mita, ba chiar de multe ori. Spaga au dat alti 18% dintre respondenti, dar de mai putine ori, iar 64% n-au dat mita niciodata de cand conduc pe drumurile publice. Sunt bune aceste cifre sau trebuie sa ne ingrijoreze? Depinde ce parte a paharului iese mai mult in evidenta. 10% dintre soferii chestionati au preferat sa se abtina de la orice fel de raspuns.
|
61% POARTA CENTURA DE SIGURANTANu de putine ori, centura de siguranta s-a dovedit vitala in cazul accidentelor grave. Romanii o poarta cu simt de raspundere, dar nu se stie daca de frica agentilor de circulatie sau pentru ca sunt convinsi ca le poate salva vietile. 61% dintre respondentii care au automobil au afirmat ca poarta centura de siguranta tot timpul. 32% sustin ca o folosesc numai atunci cand circula in afara localitatilor, iar 3% spun ca o poarta numai cand conduc in localitati. Soferitele o poarta mai mult in afara localitatii decat barbatii, dar acestia din urma o folosesc mai mult decat femeile in localitate. Nici un respondent de peste 56 de ani nu poarta centura de siguranta in localitate, iar cei mai mari utilizatori ai acesteia sunt persoanele cu studii superioare, la fel ca si in cazul soferilor cu venituri peste medie. Bucurestenii, maramuresenii si oltenii nu o poarta niciodata in localitate, spre deosebire de constiinciosii dobrogeni, care dintre toti soferii din tara, o folosesc cel mai mult in localitati. |
|
BARBATII RECUNOSC: COTIZEAZA MAI MULT LA "AGENTII INTELEGATORI"Ca barbat, e, poate, mai usor sa "negociezi" cu un agent de circulatie, care e, in 99% dintre cazuri, tot un barbat. Asa se explica faptul ca aproape de trei ori mai multi barbati decat femei au "cotizat" la Garcea. Daca esti mai tanar, ai mai multe sanse sa fi dat mita unui agent: 12% dintre persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani au dat de multe ori mita, fata de numai 8% dintre soferii intre 31 si 55 de ani si doar 2% dintre cei de peste 56 de ani. Daca ai mai putina educatie, ai sanse mai mari sa scapi fara amenda, dar totusi cu banii luati. 10% dintre soferii cu studii pana in liceu au dat de multe ori mita, impreuna cu 7% din cei cu studii peste liceu si cu doar 6% din cei cu studii medii. Poate ca lipsa banilor ii impinge pe respondentii cu venituri sub medie sa incerce o iesire mai putin legala din impas: 10% dintre romanii mai saraci au dat mita de multe ori, fata de 6% din cei cu venituri peste medie. Sunt mai multi soferi din mediul rural care au dat mita agentilor de circulatie decat cei de la oras, dar orasenii ii intrec pe cei de la tara la datul spagii cu moderatie. Dobrogenii sunt insa campionii: 31% dintre soferi au dat mita de multe ori, fata de numai 15% dintre conducatorii auto din Bucuresti si 13% dintre moldoveni. 36% dintre bucuresteni au dat mita de mai putine ori, dar au dat. La categoria "am dat, dar n-am facut din asta o obisnuinta", locuitorii Capitalei sunt campioni, urmati fiind de cei din Muntenia, cu 26%, de moldoveni (21%), dobrogeni si banateni (cate 19%). Cei mai putin predispusi spre coruptie sunt oltenii: doar 4% dintre ei au dat mita de multe ori si numai 11% au dat ocazional. |