x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă meteo imediată de vijelii, ploi torențiale și grindină. Iată lista localităților afectate

Alertă meteo imediată de vijelii, ploi torențiale și grindină. Iată lista localităților afectate

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   14:21
Alertă meteo imediată de vijelii, ploi torențiale și grindină. Iată lista localităților afectate
Sursa foto: Unsplash.com

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis avertizări de cod portocaliu de vijelii, ploi torențiale și grindină în mai multe județe din țară.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, luni dimineață, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul MMAP.

Ședința extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod galben și Cod portocaliu transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), dar și a avertizărilor hidrologice realizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

COD : PORTOCALIU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 18:00 până la : 03-06-2024 ora 19:00

In zona : Zona de munte a județului Bacău, respectiv zona de munte a localităților: Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Berzunți, Zemeș, Bârsănești, Măgirești, Palanca, Brusturoasa;
Județul Bacău: Onești, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Pârjol, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Căiuți, Livezi, Târgu Trotuș, Bârsănești, Pârgărești, Măgirești, Sănduleni, Ștefan cel Mare, Solonț, Cașin, Parava, Scorțeni, Gura Văii, Buciumi, Strugari, Ardeoani, Bogdănești;

Se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula 25 l/mp.

COD : PORTOCALIU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 17:40 până la : 03-06-2024 ora 18:30

In zona : Județul Covasna: Târgu Secuiesc, Baraolt, Zăbala, Sânzieni, Brăduț, Bățani, Cernat, Brețcu, Catalina, Boroșneu Mare, Reci, Lemnia, Vârghiș, Poian, Brateș, Mereni, Moacșa, Estelnic, Dalnic;
Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Sândominic, Zetea, Ciucsângeorgiu, Sânsimion, Plăieșii de Jos, Cârța, Mihăileni, Tomești, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu;

Se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula 25 l/mp.

COD : ROSU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 17:00 până la : 03-06-2024 ora 17:40

In zona : Județul Harghita: Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Vlăhița, Zetea, Șimonești, Dealu, Mugeni, Mărtiniș, Feliceni, Satu Mare, Porumbeni, Brădești, Ulieș;

Se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp.

COD : ROSU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 16:35 până la : 03-06-2024 ora 17:15

In zona : Județul Mureş: Sighișoara, Albești, Daneș, Vânători, Apold, Saschiz;
Județul Harghita: Cristuru Secuiesc, Mugeni, Secuieni, Dârjiu, Ulieș;
Județul Sibiu: Laslea;

Se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp.

COD : PORTOCALIU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 14:20 până la : 03-06-2024 ora 15:00

In zona : Județul Alba: Aiud, Ocna Mureș, Teiuș, Unirea, Galda de Jos, Lopadea Nouă, Stremț, Lunca Mureșului, Mirăslău, Fărău, Noșlac, Cricău, Hopârta, Rădești;

Se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp.

COD : PORTOCALIU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 14:07 până la : 03-06-2024 ora 15:00

In zona : Județul Caraş-Severin: Oțelu Roșu, Zăvoi, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, Constantin Daicoviciu, Rusca Montană, Glimboca, Marga;
Județul Hunedoara: Hunedoara, Deva, Călan, Ilia, Dobra, Șoimuș, Ghelari, Teliucu Inferior, Vețel, Brănișca, Răchitova, Lunca Cernii de Jos, Pestișu Mic, Toplița, Cerbăl, Cârjiți, Bunila, Lelese, Bătrâna;

Se vor semnala : averse torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.

COD : PORTOCALIU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 13:50 până la : 03-06-2024 ora 15:00

In zona : Județul Alba: Aiud, Zlatna, Abrud, Unirea, Baia de Arieș, Galda de Jos, Roșia Montană, Lupșa, Meteș, Stremț, Mirăslău, Almașu Mare, Bucium, Livezile, Sălciua, Poșaga, Mogoș, Rimetea, Întregalde, Ocoliș, Râmeț, Ponor;

Se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp.

×
Subiecte în articol: ploi torenţiale Cod portocaliu