x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea UPDATE Cod roșu de vijelii, averse și grindină în centrul României

UPDATE Cod roșu de vijelii, averse și grindină în centrul României

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   16:50
UPDATE Cod roșu de vijelii, averse și grindină în centrul României

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod roșu de vijelii, averse și grindină. Aceasta este valabilă luni în mai multe localități din centrul țării.

Update COD : ROSU

Valabil de la : 03-06-2024 ora 17:00 până la : 03-06-2024 ora 17:40

In zona : Județul Harghita: Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Vlăhița, Zetea, Șimonești, Dealu, Mugeni, Mărtiniș, Feliceni, Satu Mare, Porumbeni, Brădești, Ulieș;

Se vor semnala : vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp.

Stire intiala „Vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp”, scrie în avertizarea ANM.

Sunt vizate localitățile Sighișoara, Albești, Daneș, Vânători, Apold și Saschiz din județul Mureș, Cristuru Secuiesc, Mugeni, Secuieni, Dârjiu și Ulieș din județul Harghita, dar și Laslea din județul Sibiu.

Codul roșu este valabil luni, până la ora 17.15.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cod rosu vijelii anm localități