x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Regimul alimentar al diabeticului - tot ce trebuie să știi despre el

Regimul alimentar al diabeticului - tot ce trebuie să știi despre el

28 Apr 2017   •   07:43
Regimul alimentar al diabeticului - tot ce trebuie să știi despre el

Regimul alimentar al diabeticului este extrem de important si va va ajuta să va controlati glicemia.

O dieta a bolnavului de diabet zaharat înseamnă pur și simplu consumarea celor mai sănătoase alimente în cantități moderate și respectarea orelor de masă regulate.

Regimul alimentar este esențial în tratamentul diabetului, fiind cel mai bun mijloc de echilibrare a bolii. El ajută la ţinerea sub control a glicemiei și la evitarea complicațiilor diabetului.

Regimul alimentar al diabeticului - ce spune specialistul

Doamna dr. Livia Florentina Firan, medic primar diabet, nutriție, boli metabolice în cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulator și Medicină Preventivă (CMDTAMP) București, ne oferă, în cele ce urmează, informaţii utile privind regulile de bază ce trebuie respectate în regimul pentru diabet.

Care este regimul pe care trebuie să-l urmeze o persoana diagnosticată cu diabet?

Regimul alimentar al diabeticului este cel mai precis sau exact regim, pentru că fiecare pacient care intră în contact cu medicul diabetolog trebuie să înțeleagă, de la bun început, că va trebui să-și uite obiceiurile alimentare pe care le-a avut până când a intrat în cabinet.

Începând din următoarea zi va respecta un orar de mese, la ore fixe. Trebuie să-și cântărească toate cantitățile de mâncare obligatorii – și mă refer la fructe, lactate, pâine, făinoase și cartofi. Deci sunt niște categorii alimentare la care un diabetic are acces, dar nu are voie să depășească anumite cantități, și trebuie să le combine corect.

 Incredibil! O plantă pe care o crești acasă, în ghivece, vindecă miraculos 100 de boli

Este obligat să manânce trei mese principale și două gustări. Ca gustare noi indicăm .................

Află tot ce trebuie să știi despre Regimul alimentar al diabeticului

×