x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Modul în care părinţii folosesc telefoanele afectează viaţa familiei

Modul în care părinţii folosesc telefoanele afectează viaţa familiei

25 Apr 2017   •   17:30
Modul în care părinţii folosesc telefoanele afectează viaţa familiei

Utilizarea excesivă a mobilelor de către părinţi dezbină familia, potrivit unui sondaj aplicat unor elevi de gimnaziu. Mai mult de o treime din 2000 de elevi, cu vârstele între 11 şi 18 ani, care au răspuns sondajului, au spus că le-au cerut părinţilor să nu-şi mai verifice telefoanele. 14% dintre aceştia au mărturisit că părinţii erau online în timpul meselor, în timp ce 95% din cei trei mii de părinţi care au fost întrebaţi separat, au negat aceste fapte.

Cercetarea a fost condusă de Digital Awareness din Marea Britanie şi The Headmasters’ and Headmistresses’ Conference. Printre copii, 82 la sută dintre ei spun că folosirea gadget-urilor în timpul meselor ar trebui să fie interzisă, 22 la sută sunt de părere că smartphone-urile au dus la depărtarea membrilor familiei, aceştia nu se mai bucură de prezenţa lor, iar 36% au fost nevoiţi să atragă atenţia părinţilor să lase telefoanele şi să fie atenţi la ei. Dintre cei care au făcut asta, 46 la sută au spus că părinţii lor au ignorat cererile lor, în timp de 44% dintre copii s-au simţit supăraţi şi ignoraţi.

În ciuda acestor lucruri, numai o minoritate de 10% dintre părinţi cred că folosirea telefoanelor ar fi o problemă  pentru copii lor. Cu toate astea, aproape jumătate dintre ei recunosc faptul că petrec foarte mult din timpul lor pe internet: 37 la sută au declarat că sunt online între trei şi cinci ore pe zi în weekenduri şi 5% spun că pot ajunge la 15 ore pe zi într-o zi de sfârşit de săptămână, scrie BBC.

 

×
Subiecte în articol: smartphone parinti copii