Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se destinde. Se amuză chiar dacă pierde sau câştigă. Şi-l abandonează fără nici o dificultate. Acesta este jucătorul care nu are probleme. Când jucătorul pune jocul în centrul preocupărilor lui. Când îi creşte ritmul cardiac. Şi când sumele de bani investite sunt din ce în ce mai mari cu consecinţe dezastruoase, jocul nu mai este o joacă şi jucătorul este un om bolnav. Este jucătorul la risc, care pune la bătaie sume importante, încercând astfel să facă faţă unor dificultăţi financiare. Sau jucătorul obsedat, pentru care jocul a devenit o veritabilă patimă, o dependenţă. Cu cât jucătorul iroseşte mai mulţi bani, cu atât este mai puternică obsesia care-l stăpâneşte. Potrivit unor date, aproximativ 3% dintre jucători risipesc peste 1.500 de euro pe an. Sunt acei jucătorii fără probleme majore, care nu sunt dependenţi de joc. 10% prezintă un risc scăzut, 23%, un risc moderat şi 49% sunt jucători obsedaţi. Sunt anumite semne care pot indica faptul că o persoană dezvoltă o dependenţă de joc. O asemenea persoană joacă frecvent şi nu ţine seama de sumele prevăzute iniţial. Este un semn că persoana respectivă pierde controlul, ceea ce este cu atât mai grav cu cât ea alocă acestui viciu mai mulţi şi mai mulţi bani, peste posibilităţile financiare. Astfel, ajunge la împrumuturi fără acoperire, la amanetarea unor bunuri, la faliment.
Un alt semn alarmant: jucătorul pierde din ce în ce mai mult timp cu obsesia lui. Jocul îi invadează viaţa. El nu se mai poate opri, îşi neglijează total jobul, familia, prietenii… Psihologul Mihaela Zivari spune că sunt adicţii chimice (alcool, droguri, tutun, sedative, somnifere) şi adicţii psihice, din care fac parte jocurile patologice. Adicţia de jocuri se caracterizează prin faptul că jucătorul nu-şi mai stăpâneşte impulsurile de a juca, de a risca, de a nu mai reveni chiar dacă a pierdut. Este jocul patologic, o veritabilă boală mai frecventă decât ne imaginăm.
Comportamentul general al unui asemenea jucător este bulversat. Este iritabil, dezagreabil pentru cei din jur. Este momentul de cumpănă când încă mai poate evita consecinţele dramatice.
Psihologul Mihaela Zivari spune că primul pas spre desprinderea de această obsesie este recunoaşterea motivaţiilor, de ce persoana respectivă a ajuns în această situaţie. Şi cu efort propriu, şi din partea prietenilor, această persoană trebuie să conştientizeze cât timp şi câţi bani iroseşte şi să înlocuiască treptat jocul cu alte activităţi care implică relaţii cu alte persoane: spectacole, excursii, acţiuni de voluntariat. Evident, la un moment dat, persoana respectivă va fi pusă în situaţia de a alege între joc şi o activitate utilă. Iar dacă ea va opta pentru o activitate utilă este foarte important. “Vindecarea” de această boală se face cu efort propriu şi consiliere de specialitate. Din păcate, la noi nu sunt asociaţii sau organizaţii de genul “jucătorii anonimi”. Dar psihologii recomandă psihoterapia pentru acest tip de dependenţă care asigură un suport competent acestor persoane. Potrivit unor estimări, în ţara noastră ar fi 1.500.000 de jucători, din care aproximativ 120.000 dintre ei suferă de această boală.
