x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Iarna și răcelile: 5 mituri demontate

Iarna și răcelile: 5 mituri demontate

20 Ian 2016   •   15:33
Iarna și răcelile: 5 mituri demontate

Deși calendaristic, am trecut de prima jumătate a iernii, temperaturile reci abia au început să își facă simțită prezența. Evident, acestea sunt însoțite de virusuri, alergeni și predispoziția de a ne îmbolnăvi mai ușor.

Pentru a ține gripele și răcelile la distanța nu trebuie să luăm medicamente sau să ne închidem în casă, ci să apelăm la mici trucuri. Atenție însă, nu toate remediile populare sunt eficiente! Cele mai comune mituri despre sezonul rece și boli sunt demontate aici:

1. Aerul rece vă poate îmbolnăvi

Potrivit medicului Rachel C. Vreeman, celulele responsabile pentru combaterea infecțiilor devin de fapt mai puternice când ieșim în frig. „Algoritmul” este simplu: cu cât este mai mare pericolul cu care se confruntă corpul, cu atât organismul va lupta mai mult. Potrivit Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din Statele Unite, virusurile care cauzează răceli se dezvolta mai rapid când temperaturile depășesc 30 de grade Celsius.


2. Pierdeți mai multă căldură prin cap
În urmă cu câteva decenii, un grup de voluntari a mers în Alaska pentru a testa această teorie. Subiecții au purtat echipamente de iarnă, dar nu și-au acoperit capetele, iar rezultatele studiului au fost acceptate de-a lungul anilor. De fapt, concluzia lor este falsă. „Căldura se pierde prin orice porțiune a corpului care nu este acoperită corespunzător”, a afirmat dr. John Sharp, profesor la Universitatea Harvard.


3. Vitamina C combate răcelile
Avem nevoie de cel puțin 75 mg de vitamina C în fiecare zi pentru a avea un sistem imunitar puternic. Totuși, odată ce v-ați îmbolnăvit, un pahar de suc de portocale nu va alunga răceala. Studiile au demonstrat că dozele mari de vitamina C reduc impactul virozelor, dar nu există nicio informație conform căreia acestea vor dispărea.


4. Consumând alcool vă veți încălzi

Ar putea fi o surpriză pentru mulți oameni, totuși alcoolul duce la pierderea căldurii corporale. Cercetările desfășurate la Harvard arată că băuturile duc la o constricție la nivelul capilarelor, „eliminând” căldura din corp. Prin urmare, în loc să beți un pahar cu vin, indicat ar fi să vă îmbrăcați mai gros.


5. Supa de pui vindecă răcelile
În multe culturi, se insistă asupra ideii că lichidele calde sau fierbinți (ceai, cidru, supe) combat gripele și răcelile. Este adevărat că supa de pui, de exemplu, va ameliora simptomele, dar asemenea vitaminei C, nu va face minuni.
 

×
Subiecte în articol: iarna raceli gripă raceala mituri