x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Intervenţii chirurgicale simultane asupra mamei şi fătului se vor face, din iulie, la Polizu

Intervenţii chirurgicale simultane asupra mamei şi fătului se vor face, din iulie, la Polizu

08 Mar 2016   •   15:11
Intervenţii chirurgicale simultane asupra mamei şi fătului se vor face, din iulie, la Polizu

Intervenţii chirurgicale simultane asupra mamei şi fătului vor fi realizate, de două echipe operatorii, din 30 iunie, la Maternitatea Polizu, în prima Unitate de Asistenţă Materno-Fetală de Excelenţă din România, inaugurată, marţi, de Ziua Femeii.

Unitatea de excelenţă va deveni funcţională din 30 iunie, dată până la care trebuie să mai fie angajate şase cadre medicale, pentru a fi ocupate toate cele 24 de posturi, a declarat managerul Institutului de Ocrotire a Mamei şi Copilului (IOMC), Nicolae Suciu.

El a mai spus că, din păcate, mamele nu merg la controlul periodic şi de aceea sunt încă aproape 30 la sută sarcini premature. Cu aceste noi echipamente va putea fi depsitată prin investigaţii genetice predispoziţia mamei pentru o sarcină prematură şi început tratamentul de specialitate.

Proiectul Unităţii de Asistenţă Materno-Fetală de Excelenţă, iniţiat şi dezvoltat de un colectiv condus de Nicolae Suciu, a fost selectat pentru finanţare într-un proiect european, în cuantum de 55.183.850 lei.

Unitatea  va funcţiona în Spitalul de Obstetrică Ginecologie Polizu, într-o nouă clădire cu o suprafaţă de desfăşurată de 1.740 mp, finanţată integral din fonduri europene.

În unitate se vor realiza investigaţii de genetică periconcepţională, genetică moleculară etc, screening neinvaziv prenatal imagistic prin ecografie morfologică fetală, precum şi proceduri diagnostice şi terapeutice invazive eco-ghidate.

Sursa: News.ro

×
Subiecte în articol: spitalul polizu maternitate