x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Incredibil! Acest CONDIMENT este MAI PUTERNIC DECÂT CAFEAUA! Află ce alte motive ai să-l consumi în fiecare zi

Incredibil! Acest CONDIMENT este MAI PUTERNIC DECÂT CAFEAUA! Află ce alte motive ai să-l consumi în fiecare zi

15 Aug 2015   •   18:47
Incredibil! Acest CONDIMENT este MAI PUTERNIC DECÂT CAFEAUA! Află ce alte motive ai să-l consumi în fiecare zi

Cunoaștem și folosim această plantă, cel mai des, în calitate de condiment, însă trebuie cunoscut faptul că ea are proprietăți curative nebănuite. De exemplu, o cană de infuzie din această plantă, dimineața, ține loc de cafea - ba, chiar, este mai puternică decât aceasta din urmă și nu are nici efectele negative (pentru hipertensivi) ale cafeinei.

Uleiurile volatile (carvacol, linalol, pinen, borneol, timol), taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile aflate in compoziția acestei plante fac din ea un puternic antiseptic, analgezic sau calmant al tusei.

Preparatele care o au ca bază sunt indicate în caz de: dispepsii, dischinezii biliare, viermi intestinali, plăgi, reumatism, gută, seboree. De asemenea, planta ajută la tratarea problemelor digestive precum aerofagia, eructaţia persistentă, flatulenţa, digestia leneşă şi fluxul biliar sărac, precum şi la calmarea tusei, guturaiului şi astmului.

Citește și Dietele bunicii. Află cum poți să slăbești cu miere și scorțișoară

Ne putem bucura de proprietățile consumând-o și sub formă de ceai, infuzie, tinctură sau uleiuri esențiale.

Cea mai cunoscută acțiune binefăcătoare a acestei plante este aceea de a calma tusea - 3 căni de ceai pe zi te pot scăpa de tusea deranjantă.

Ȋn ameliorarea stărilor de stres şi a bolilor de nervi, ca și pentru a-ți asigura o zi plină de energie, câte o cană cu ceai, băută dimineața, are un efect mult mai bun decât cafeaua.

Înainte de a afla alte proprietăți miraculoase ale acestei plante, să-i aflăm și numele. Nu fiți surprinși, este vorba despre............................

Citește mai departe pe ANTENA SATELOR 

×