x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Argumente să renunți la fumat de care poate n-ai auzit

Argumente să renunți la fumat de care poate n-ai auzit

28 Noi 2016   •   16:40
  Argumente să renunți la fumat de care poate n-ai auzit

Dacă încă nu te-a convins nimic îndeajuns de mult ca să te lași de țigări, află mai multe despre riscurile la care te expui fumând, scrie clicksanatate.ro.

Un studiu recent a semnalat existența unui risc cu 30% mai mare de a fuma la maturitate în cazul copiilor care fumează pasiv din cauza părinților fumători și chiar a copiilor ai căror părinți au fost dependenți de țigară în trecut.

În schimb, copiii acelor părinții care nu fumează și n-au avut acest obicei niciodată au doar 8% șanse să fumeze de-a lungul vieții.
Fumatul îți slăbește musculatura

Sigur ai auzit de faptul că tutunul are un impact negativ asupra sănătății sistemului cardiovascular, dar îți slăbește și musculatura din cauza monoxidului de carbon din țigări.

Acesta îngreunează procesul prin care oxigenul ajunge la mușchi și este produsă energia.

Cu cât mușchii vor primi mai puțin oxigen, cu atât mai greu le va fi să funcționeze la parametri normali. Mai mult, nicotina te lasă fără vlagă și cu greu vei reuși să faci față activităților cotidiene.

×
Subiecte în articol: fumat tigari tutun