Iubeşte totul fără să judeci şi vei fi fericit

ATITUDINE ● Acceptă oamenii aşa cum sunt
Întotdeauna atitudinea ta este singura care are relevanţă în relaţia cu o altă persoană; percepţia ta, adică ceea ce tu crezi că se întîmplă, stă la baza reacţiei tale în respectiva situaţie.

ATITUDINE ● Acceptă oamenii aşa cum sunt
Întotdeauna atitudinea ta este singura care are relevanţă în relaţia cu o altă persoană; percepţia ta, adică ceea ce tu crezi că se întîmplă, stă la baza reacţiei tale în respectiva situaţie.

Eşti în căutarea unor răspunsuri profunde la întrebările sufleteşti? Ţi-ai dori să înlocuieşti suferinţa sau durerea cu rîsul şi bucuria? Dacă răspunsul tău este DA, următoarele informaţii te vor ajuta foarte mult. În anii ’80, scriitoarea Byron Katie a descoperit cîteva principii de o simplitate extraordinară după care ne putem ghida fiecare dintre noi atunci cînd întîmpinăm probleme în relaţiile cu ceilalţi. Regula fundamentală în această teorie spune că "ceea ce noi credem că nu trebuia să se întîmple, TREBUIA să se întîmple". Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru poate părea foarte greu de acceptat: "Cum adică, dacă X îmi face cutare lucru care mie nu îmi place, aşa trebuia să se întîmple?" Da, pentru că de fiecare dată cînd ne gîndim că celălalt trebuia să procedeze aşa cum am fi dorit noi, şi nu altfel, avem aşteptări şi pretenţii ireale, ce nu au nici o legătură cu felul în care este construit cel de lîngă noi. Atunci cînd irosesc energie gîndindu-mă ce bine ar fi fost dacă partenerul, părintele sau şeful meu ar fi făcut cutare lucru, şi nu altfel, îmi petrec timpul încercînd să intru în mintea celuilalt şi să îl conving de ceea ce el încă nu doreşte să experimenteze. Noi putem cheltui multe din resursele noastre aşteptînd toată viaţa ca cineva să se schimbe după placul nostru, or, aceasta se va petrece doar atunci cînd celălalt este pregătit şi vrea să se transforme. Reproşurile şi acţiunile răutăcioase adresate celuilalt doar pentru că nu ne îndeplineşte dorinţele (în fond, e ca şi cum ne-am crede Dumnezeu, deasupra tuturor – ceilalţi ar trebui să se schimbe la comanda noastră) nu fac decît să adîncească prăpastia neînţelegerii dintre noi şi cel pe care am dori să îl convingem că avem dreptate.


ACCEPTARE. Cu cît ne relaxăm mai mult şi îl acceptăm pe celălalt orice ar face şi îl preţuim pentru ceea ce este, cu atît ne va fi mai uşor să convieţuim cu persoana respectivă; sîntem cu toţii diferiţi şi tocmai acest aspect este minunat – altfel, dacă am fi fost toţi o replică a unuia dintre noi, probabil că monotonia ar fi atins culmi nebănuite. Aşadar, data viitoare cînd te mai stresezi pentru comportamentul celuilalt, întreabă-te mai întîi pe tine: în mintea cui încerc să intru eu acum? De ce nu îl pot accepta pe celălalt aşa cum e? Ce nu îmi place la el? Procedînd astfel îţi vei da seama poate că exact acele lucruri nu le poţi accepta nici la tine; mai mult, e posibil să ajungi chiar să realizezi că ceea ce tu îi cereai lui nici măcar tu nu poţi face. Începe prin a întocmi o listă cu lucrurile, situaţiile şi persoanele care te irită cel mai mult. Scrie exact ce anume te deranjează la ceilalţi şi de ce. Cum ai vrea să se schimbe ei? Ce ar trebui să facă ei pentru a-ţi plăcea ţie? Ce anume nu ţi-ai dori niciodată să experimentezi cu acele persoane, ce nu ai vrea să ţi se întîmple? Notează tot ceea ce nu îţi place pentru a analiza, întrebîndu-te dacă nu cumva există şi alte motivaţii sub aceste reproşuri pe care le faci celorlalţi. Greşeala de regulă este legată de premisa de la care plecăm în judecata noastră: nu avem cum să ştim exact ce anume gîndeşte celălalt în situaţia respectivă şi ce motivaţii a avut atunci cînd a procedat aşa. Cum eu nu sînt în mintea lui, nu pot spune cu mîna pe inimă că sînt sigur 100% şi că ştiu de ce a acţionat într-un anume fel faţă de mine. Motivele celuilalt nu au nici o legătură cu mine în general; ele provin cel mai adesea din tiparele comportamentale învăţate de el în copilărie şi din cu totul alte circumstanţe decît mi-am imaginat eu. La fel de important este să fii atent la reacţia pe care o ai faţă de comportamentul persoanei respective; ce simţi? e foarte interesant să observi şi ce anume te doare mai mult: reacţia ta sau ce face celălalt? Întotdeauna atitudinea ta este singura care are relevanţă în relaţia ta cu o altă persoană; percepţia ta, adică ceea ce tu crezi că se întîmplă (pentru că realitatea poate fi cu totul alta), stă la baza emoţiilor tale negative ce apar în respectiva situaţie. Cine ai fi tu fără această percepţie negativă despre celălalt şi cum te-ai comporta în această situaţie faţă de el?