Reţeta de suflet

Uica (unchiul, pe bănăţeneşte) Mihai era de vreo două zile la Sighişoara, bucătărind cu "ăia micii" la Centrul de Formare şi Integrare Profesională "Curcubeu". Noi grăbeam spre cetatea saşilor. Vorbind la telefon, Uica numa' ce-mi zice: "Pe la ce oră ajungeţi, să vă aştept cu masa pusă, să vedeţi cum am împăcat noi aici şvabii din Banat cu saşii din Sighişoara şi ce bucate bune ne ieşiră!".

Aveam să mă dumiresc pe la amiază, când ne-am aşezat la masa cea lungă de lemn de la Burg Hostel, cam ce-a vrut să spună. Muşchiuleţul de porc, umplut cu tocătură condimentată, se lăfăia lângă un praz fraged cu bureţi şi sos pişcător la limbă. "M-am înţeles tare bine cu spiriduşii ăştia!", începe Uica Mihai a-mi povesti faptele zilelor de dinainte. "În fiecare dimineaţă intram în bucătărie, ne luam de mână şi începeam ziua rugându-ne să facem bucatele gustoase. I-am învăţat ce ştiu eu mai bine: să-şi iubească meseria!" (Vorba lui avea să-mi fie confirmată de "ucenicii lui Uica", în seara cinei festive.)

Uica Mihai mă îmbie c-o vorbă dulce şi cu o clătită "gătită pe săseşte". Pfankuchen. E aşa de bună, că nu mă-ndur să nu cer reţeta! "Clătita proaspătă se pudrează cu zahăr, scorţişoară, se rulează şi se taie în fâşiuţe de un cm, sub formă de tăiţei. Într-o tigaie se caramelizează zahărul cu untul. În acest caramel se aşază tăiţeii de clătită şi se trag scurt pentru a se îmbrăca în caramel. Se aşază pe o farfurie, se toarnă vinul peste caramel, cuişoarele şi în această compoziţie se pun fructele tăiate fantezist.

Se sotează până devin sticloase, apoi se scot pe o farfurie. În lichidul rămas se toarnă smântâna, gălbenuşul şi se ia de pe flacără amestecând puternic cu telul până compoziţia prinde consistenţă. O farfurie albă se pudrează cu scorţişoară prin strecurătoarea de ceai, pentru a obţine un contrast plăcut. Se aşază tăiţeii caramelitaţi grămăjoară, se înconjoară cu fructele glasate şi se stropeşte cu sosul fierbinte. Se poate adăuga frişcă, îngheţată sau jeleu de fructe."


Brăţară de aur
De multă vreme, cuvintele celor vechi încep să îşi cam piardă înţelesurile. Cum ar fi aceasta: "Meseria e brăţară de aur". Din când în când, însă, constat că există şi oameni care ştiu cum să mai dea greutate şi adevăr cuvintelor, să nu rămână simple forme fără fond. E şi cazul baciului Ion Istrate, care face la Vlădenii Braşovului una dintre cele mai bune brânze pe care le-am gustat vreodată. E şi cazul lui Adrian Ioan Suciu din Criţ, Braşov, care s-a încumetat să dea valoare brânzei de capră, produs uitat pe meleagurile noastre. Şi la fel se întâmplă cu Uica Mihai, bucătarul bănăţean pe care l-am adus zilele trecute la Sighişoara să-i înveţe pe tinerii cursanţi din proiectul "Curcubeu" cum să îndrăgească această meserie, cum să i se dăruiască. Şi nici nu ştiu dacă m-a bucurat mai mult să gust din bucatele gătite de ei, sau să-i aud spunând: "Am învăţat de la Uica Mihai să iubesc bucătăria, să-mi placă să gătesc şi să-mi mulţumesc clienţii!".