Jurnalul.ro Jurnalul 25 de ani 1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (8)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (8)

La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani. Oameni politici, vedete, oameni de afaceri, inventatori, sportivi, medici etc. Cu toții au oferit informații despre ceea ce făceau în anul 1993, anul nașterii cotidianului Jurnalul.

În 1993, Pepe şi-a revăzut tatăl, fugit în Germania

Pe când Jurnalul apărea pe piaţă, Ionuţ Pascu, alias Pepe, era clasa a V-a şi cocheta cu muzica. Aducea cu Michael Jackson, dar era mai mult atras de muzica latino, cea care avea să-l facă cunoscut românior. În 1993, el a trăit un moment care i-a marcat viaţa, revăzându-şi tatăl, care se stabilise în Germania. “Tata a fugit în Germania în 1987, iar la câţiva ani după Revoluție am reuşit să ajung la el şi să-l revăd”, își amintește Pepe. “Cred că în perioada aceea studiam, încercam să devin cântăreț”, a completat el.

Aurelian Temişan juca în “A doua cădere a Constantinopolului”

Deja cunoscut ca solist, Aurelian Temişan debuta, în urmă cu 25 de ani, în cariera de actor. “Aveam 21 de ani și filmam împreună cu regretaţii Stela Popescu, Dem Rădulescu şi Jean Constantin pentru «A doua cădere a Constantinopolului». A fost o experiență de neuitat. Eram lansat în muzică de patru ani de zile și eram pe val. Cu doi ani în urmă, lansasem “Billy Joe King”, piesă care a devenit rapid foarte cunoscută”, a povestit Aurelian Temișan.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri