Jurnalul.ro Timp liber Casa 3 idei creative pentru o masă sănătoasă de Paște

3 idei creative pentru o masă sănătoasă de Paște

În fiecare an, meniul pascal poartă o semnătură previzibilă, în sensul că vedeta incontestabilă a sărbătorii este carnea de miel. Trebuie să avem în vedere faptul că masa dedicată sărbătorilor de Paște vine după o perioadă de post, când organismul s-a obișnuit cu o alimentație bazată în principal pe legume, fructe, leguminoase (năut, linte, fasole, mazăre), nuci (caju, alune), semințe (in, chia) și cereale (ovăz, orz, secară).

Din acest motiv, nutriționiștii recomandă o tranziție delicată, în ceea ce privește alimentația, cu scopul de a evita excesele alimentare, des întâlnite în rândul persoanelor care depășesc limita dictată de propriul organism.

Reinventează tradiția pascală din acest an, pregătind o serie de rețete alternative celor clasice. Ce zici de un aperitiv format din combinarea biscuiților tip crackers, cu bucăți de brânză Roquefort, alături de struguri albi, fără sâmburi? De la borș, friptură, la drob sau ostropel, iată câteva recomandări:

Înlocuiește tradiția mielului

Cu siguranță, gustul savuros al cărnii de miel a strâns, de-a lungul timpului, o mulțime de simpatizanți, însă conținutul mărit de grăsime prezentă în unele zone ale mielului pot dăuna persoanelor care au probleme cu ficatul, rinichii sau pancreasul.

Așadar, alege varianta de compromis dintre cele două variante culinare. Spre exemplu, o friptură de curcan la cuptor se prepară în aproximativ două ore, este săracă în grăsimi, dar bogată în vitamine și minerale esențiale organismului.

Probabil cel mai cunoscut aperitiv prezent pe mesele tradiționale de Paște este drobul. Asociat în principal cu mielul, ai ocazia să descoperi un gust plăcut și savuros, dacă înlocuiești amestecul cu pui. Astfel, combină pieptul de pui cu ficat, o legătură de ceapă verde, mărar, pătrunjel, unt, sare și piper, urmând ca drobul de pui să fie servit alături de un pahar de vin rose.

Garnitură bogată în legume

Dacă până acum alegerea evidentă a gospodinelor se îndrepta în favoarea cartofilor prăjiți sau a piureului din cartofi albi, ce zici de niște cartofi dulci? Bogat în fosfor, mangan, potasiu și fier, adaugă o porție sățioasă de chipsuri, pentru care ai nevoie de doi cartofi dulci mari, ulei de măsline și o selecție de condimente aromate.

O garnitură ușor de preparat, trage la tigaie câteva ciuperci brune, Champignon, Pleurotus sau gălbiori, cu usturoi, ceapă verde, ardei gras, roșii și unt. Desigur, poți înlocui ciupercile cu fasole verde sau galbenă — indiferent de alegerea ta, rezultatul va fi absolut delicios.

Asociat cu menținerea unui stil de viață sănătos, broccoli facilitează digestia, reglează tensiunea arterială, luptă împotriva toxinelor și poate fi servit în variantă crudă, fiert, gătit la cuptor sau la aburi.

Desert surprinzător

Transformă pasca obișnuită cu brânză dulce și stafide într-un preparat modern și apetisant, sub forma unui cheesecake cu fructe de pădure.

Pentru blat, vei avea nevoie de biscuiți digestivi, câteva lingurițe de unt și zahăr brun, în timp ce crema cu textură aerată se pregătește din mascarpone, cremă de vaci dulce, smântână cu un conținut redus de grăsime, gelatină, zahăr pudră și fructe de pădure. Cu siguranță, invitații tăi se vor bucura de acest desert răcoritor și cremos!

O sursă bogată de proteine, nu uita să adaugi ouă roșii pe masa de Paște. Consumă câte puțin din toate preparatele culinare și sărbătorește alături de cei dragi!

 

Sursă foto: Shutterstock.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri