La sfârşitul lunii septembrie, cele 10 fonduri de pensii private autorizate (Pilonul III), aveau 520.879 de cotizanţi, iar valoarea activelor totale era de 2,73 de miliarde de lei. Cel mai mare fond, atât din punctul de vedere al numărului de cotizanţi, cât şi al activelor era NN OPTIM. Administrat de societatea NN Asigurări de Viață S.A., fondul avea active totale în valoare de 1,15 miliarde de lei şi 196.000 de cotizanţi. În schimb, cu o rată de rentabilitate anualizată de 5,15%, fondul AEGON ESENŢIAL era pe primul loc, în timp ce NN Optim ocupa abia poziţia a opta. AEGON ESENȚIAL deţine active totale de 8,99 milioane de lei şi 3.850 de cotizanţi. Cele mai mici rate de rentabilitate ale fondurilor de pensii private au fost înregistrate anul acesta în perioada martie-aprilie.
Cele mai mari plasamente ale fondurilor private de pensiii sunt în titlurile de stat, valoarea lor fiind, la sfârşitul lunii septembrie, de 1,73 miliarde de lei, ceea ce reprezenta 63,55% din totalul activelor.