Jurnalul.ro Timp liber Fashion 5 tipuri de accesorii cu care să-ți personalizezi ținutele în această toamnă

5 tipuri de accesorii cu care să-ți personalizezi ținutele în această toamnă

Toamna este sezonul perfect în care să pui la punct ținute noi și să-ți redefinești stilul. Temperaturile scăzute îți oferă ocazia să experimentezi cu straturi, texturi și accesorii și să ieși în evidență într-un mod aparte. Iată ce piese nu trebuie să-ți lipsească din garderobă în această perioadă!

1. Genți statement

O geantă statement poate schimba total vibe-ul unei ținute simple de toamnă. Fie că alegi o geantă oversized în culori pământii, un rucsac modern cu o textură interesantă sau un clutch elegant cu inserții din metal, nu-ți va fi greu să ieși în evidență. Dacă preferi un stil minimalist, optează pentru o geantă de dimensiuni mai mici, dar cu detalii interesante, cum ar fi curele decorative sau închideri neconvenționale. Descoperă astfel de accesorii Guess într-un magazin outlet sau alege produse de la alte branduri pe care le iubești și conferă o notă rafinată ținutelor tale fără să-ți golești portofelul!

2. Eșarfe și fulare

Eșarfele groase și confortabile te protejează de frig în zilele reci de toamnă, dar, totodată, te ajută să creezi outfituri stilate. O eșarfă supradimensionată într-o culoare vibrantă poate deveni punctul de interes al unei ținute monotone. În plus, poți experimenta cu diferite moduri de a purta un astfel de accesoriu: înfășurat lejer în jurul gâtului, prins la mijloc pentru a accentua talia sau chiar purtat ca o capă. Materialele precum lâna sau cașmirul, adaugă și ele o notă de lux și te ajută să te simți confortabil. Dacă alegi culori neutre, poți să te joci cu texturi și modele pentru un look șic și confortabil.

3. Bijuterii supradimensionate

Toamna aceasta, bijuteriile supradimensionate sunt în tendințe. Colierele statement, brățările masive sau cerceii lungi pot transforma orice ținută de zi cu zi într-o apariție spectaculoasă. Alegă să porți un colier masiv peste un pulover simplu pentru a adăuga un strop de glamour sau optează pentru o brățară lată care să creeze contrast în combinație cu mânecile unei cămăși sobre. Cerceii lungi, cu forme geometrice sau detalii interesante, sunt o alegere perfectă dacă vrei să atragi atenția la nivelul feței, mai ales atunci când îți porți părul prins într-o coafură lejeră. Cu ajutorul unor bijuterii bine alese, vei căpăta un aer sofisticat fără prea mult efort!

4. Pălării și berete

Pălăriile și beretele adăugă o notă de eleganță și mister ținutelor de toamnă. O pălărie cu boruri largi într-o culoare închisă sau o beretă șic te poate transforma instantaneu într-o apariție stilată, chiar dacă optezi pentru un outfit minimalist în rest. Aceste accesorii pot fi adaptate ușor pentru diverse alte stiluri, de la boho la clasic. Spre exemplu, o pălărie bine aleasă poate echilibra proporțiile unei ținute simple, conferindu-i un plus de rafinament. Pe de altă parte, o beretă aduce acel touch parizian care nu se demodează niciodată. În funcție de restul outfitului, poți alege o variantă simplă sau una decorată cu broșe sau aplicații discrete.

5. Cizme și botine cu detalii speciale

Cizmele și botinele sunt esențiale pentru toamnă, dar detaliile fac cu adevărat diferența. Alege modele cu catarame, franjuri sau imprimeuri inedite pentru a ieși din anonimat. De exemplu, o pereche de cizme până la genunchi cu un detaliu metalic poate adăuga o notă de îndrăzneală unui outfit de altfel simplu. Botinele cu toc gros și detalii geometrice sunt perfecte dacă vrei să te bucuri de înălțime și de stil, fără să sacrifici confortul. Fie că preferi pielea lăcuită, pielea întoarsă sau chiar materialele textile, alege încălțămintea care îți reflectă cel mai bine stilul personal. Astfel, îți vei completa ținuta, dar și garderoba, într-un mod unic și sofisticat!

Toamna aceasta, nu te teme să experimentezi cu accesorii care îți reflectă personalitatea și care adaugă un strop de creativitate ținutelor tale. Fie că optezi pentru o geantă statement, bijuterii supradimensionate sau cizme cu detalii speciale, cu siguranță vei reuși să creezi look-uri memorabile. Ține cont de recomandările noastre și alege să strălucești în fiecare zi din acest sezon!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri