Un prim lot de 500 de tablete, cu abonament la internet, va fi donat de Universitatea de Ştiinţe Agronomice și Medicină Veterinară din Bucureşti, în această săptămână, pentru elevii de liceu din comunităţi dezavantajate. Donația va fi făcută prin Fundația Universității, iar abonamentele cu acces nelimitat la internet vor fi susținute de către USAMV pentru o perioadă de 2 ani, pentru a-i ajuta pe elevii de liceu să se pregătească pentru examenul de Bacalaureat și, ulterior, pentru admiterea în universitățile românești. Proiectul este făcut împreună cu Ministerul Educației, în cadrul campaniei #ÎmiPASĂ #ȘcoaladeACASĂ, și împreună vor identifica liceele în care susținerea învățării la distanță este necesară. „Parteneriatul are ca scop asigurarea unui învățământ echitabil și de calitate pentru elevii din mediul rural, mai ales în condițiile actuale, când cursurile sunt suspendate pe fondul crizei cu noul coronavirus”, spune prof. univ. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul USAMV București.