Chestionați în legãturã cu ideea unui premier independent/ tehnocrat, 53% din cei care au rãspuns sondajului spun cã este o idee proastã, în timp ce doar 36,5% susțin cã este o idee bunã.
Potrivit cercetării, cei care resping în principal ideea tehnocratului au între 36 și peste 65 de ani și sunt în majoritate absolvenți de liceu/ școală profesională (58,7%).
52,7% spun că preferă oameni ai partidelor politice pentru a conduce un Guvern în timp ce 37,5% cred că persoanele care ar trebui să formeze viitorul Guvern ar trebui să fie exclusiv independente. Și în acest caz, preferințele pentru politicieni se regăsesc în grupa de vârstă 36 de ani – 65+, cu nivel de educație sub liceu, liceu/profesională, peste liceu (peste 50%).
În ceea ce privește politica externă a României, Administrația Trump vs Europa, majoritatea celor chestionați preferă să nu existe o apropiere de administrația SUA ( 45,6%), la o diferență destul de mică față de cei care cred că ar trebui să existe o apropiere (42,8%).
Persoanele care cred că nu ar trebui să existe o apropiere a României față de administrația Trump sunt în categoria de vârstă 35-65+ de ani iar 49,6% au studii peste liceu, potrivit Avangarde.
Apropierea României de Europa ( Germania, Franța) este preferată de 66,7% din cei chestionați, potrivit Avangarde. Persoanele se încadrează în proporție de peste 50% în toate grupele de vârstă iar ca studii au liceul și „peste liceu” – 75,6%.
Un răspuns surpriză au dat persoanele și în ceea ce privește alegerile anticipate, potrivit cercetării Avangarde.
56,4% din cei chestionați preferă ca în România să se organizeze alegeri anticipate, în timp ce 37,9% spun că nu sunt de acord cu această soluție extremă. Cei care preferă anticipatele sunt încadrați peste 50% în toate grupele de vârstă, indiferent de nivelul de educație.
Sondajul Avangarde este realizat prin metoda CATI, în perioada 22-31 mai 2026, pe un eșantion de 900 de persoane. Marja de eroare este +/- 3%.
(sursa: Mediafax)