Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 7 bănci din România vor să implementeze sistemul de plăți instant Transfond

7 bănci din România vor să implementeze sistemul de plăți instant Transfond

Șapte bănci din România vor să participe la sistemul de plăți instant Transfond, potrivit directorului Transfond, Ionel Dumitru. 

"Pentru plăţi instant există un interes la un număr de bănci. Sunt unele care preferă să aştepte şi să vadă ce se întâmplă. Unele chiar au mărturisit chestia asta. E clar că în direcţia aceea merge toată lumea. Noi avem un număr de șapte bănci în acest moment care sunt interesate. Patru dintre ele sunt bănci mari şi în momentul în care vor adera suntem convinşi că vor genera un impuls suficient de mare pentru tot restul comunităţii de a adera la acest sistem", a spus acesta.

Cele patru bănci mari interesate de acest sistem sunt CEC Bank, BCR,  Banca Transilvania şi Libra Internet Bank.

Totodată, în 2021 a fost operaţionalizat serviciul Alias Pay, prin care s-a renunțat la contul  IBAN și este utilizat numărul de telefon mobil al destinatarului.

Numărul tranzacțiilor s-a ridicat la 6.000 zilnic în luna iunie, iar volumul pentru o lună întreagă este de 163.000. 

Subiecte în articol: bănci transfond
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri