Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți de purtat în gând

9 cărți de purtat în gând

de Florian Saiu    |   

Nu v-ați hotărât ce alte noi povești să urcați pe raftul preferat? Cercetați recomandările de mai jos, e imposibil să nu vă facă vreuna cu ochiul.

1. Lior

Autoare: Alexandra Niculescu

Editura pentru Literatură și Artă, 2024

„Romanul cu titlu curgător, decupat parcă dintr-o limbă dispărută - Lior -, prezintă o suită de întâmplări din irealitatea imediată, în care fiecare dintre personaje vrea să se dezbrace de emoțiile ce-l fac indezirabil, configurându-i, totuși, modul intim de a fi. Dorința evadării din sine, a lepădării de una dintre pieile identitare, devenită prea greu de purtat, s-ar putea împlini - se crede - cu ajutorul lichidului miraculos ce dă și numele volumului, ale cărui izvoare sunt administrate de angajații unui fel de hotel-spa-centru (Complexul), dintr-o lume distopică. Istoriile de viață ale actanților de gen feminin și masculin sunt surprinse individual, dar și colectiv, finalul propunându-ne o fotografie de grup, menită să reunească fricile, obsesiile și proiecțiile protagoniștilor. Firul narativ este contrapunctat de metamorfozele spațiului de visare (Terasa cu invenții), imaginat de eroina principală, Nastasia Enescu, care reconstruiește, în absența adevăratelor călătorii, imaginea unor teritorii exotice (pampas, savană) sau a unor orașe strălucitoare și inaccesibile (Rio, Paris). Arhitectura volatilă a relațiilor de cuplu, psihozele de grup, temele culturale la modă (privitoare la codurile comportamentelor sociale, dictate de doctrina political correctness sau de mișcările feministe) ies la suprafață printre ochiurile scriiturii, marcată uneori de fluiditate poetică, alteori închisă în tablouri cu didascalii, amintind de liniile discursului dramatic. Un roman al prea omenescului din noi, mereu în căutarea unor căi de a-și sări peste propria umbră”. - Cristina Bogdan

2. Europa de Est

Autor: Tomek Jankowsky

Editura: Corint, 2024

Traducere: Adina Ihora

Când legendarul Romulus și-a ucis fratele, pe Remus, și a întemeiat Roma în anul 753 î.Hr., orașul Plovdiv avea deja mii de ani vechime. Iată cum metropole precum Londra, Paris, Berlin ori Amsterdam sunt „tinere” în comparație cu acest oraș din Bulgaria! Scriitorul irlandez Bram Stoker a conturat personajul Dracula pornind de la imaginea domnitorului Vlad Țepeș. Acestea și numeroase alte informații interesante se regăsesc în Europa de Est, volum care prezintă curiozități, obiceiuri și istorii ale românilor, sârbilor, polonezilor, cehilor, rușilor și ale celorlalte popoare care împart același efervescent și imprevizibil spațiu geografic.

Cartea lui Tomek Jankowski reprezintă un punct de plecare în a înțelege atât ceea ce unește și, totodată, separă est-europenii de lumea occidentală, cât și modul în care această regiune vitală a fost modelată de evenimentele și de personalitățile din Europa de Vest, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord și, la rândul ei, a influențat cursul istoriei.

3. O carte dată naibii

Autor: Jason Mott

Editura: Curtea Veche, 2024

Traducere: Alina-Gabriela Rudeanu

Povestea scriitorului nenumit care pleacă în turneul de promovare a cărții sale de debut și a Puștiului care îl urmărește din știri până în vise explorează cum se întrepătrund realitatea și ficțiunea într-un mozaic despre moștenirea colonialismului.

Al patrulea roman al lui Jason Mott, O carte dată naibii, a câștigat National Book Award (2021).

4. Florida

Autoare: Lauren Groff

Editura: Curtea Veche, 2024

Traducere: Ludovic-Ștefan Skultéty

Lauren Groff ne transportă într-o lume deopotrivă domestică și sălbatică, în care pericolele lumii naturale par să stea veșnic la pândă. Însă cele mai mari amenințări și mistere sunt de natură emoțională, psihologică.

Scriitura, amintind de existențialism și realismul magic, e străbătută de valuri de tristețe, de câte o străfulgerare de cruzime, iar senzația de singurătate și obsesia trecerii timpului sunt omniprezente. Cu o precizie și o eficiență uimitoare, autoarea punctează momentele, deciziile și legăturile din spatele plăcerii și durerii umane, al speranței și al disperării, al iubirii și al furiei - tot ce ne face să ne simțim vii.

5. Napoleon al III-lea și România

Autori: Abel Douay și Gérard Hertault

Editura: Corint, 2024

Traducere: Alina Pavelescu

Secolul al XIX-lea a fost cel al afirmării României pe plan european, când Țara Românească și Moldova s-au unit, iar independența a fost obținută în urma războiului din perioada 1877-1878. Totuși, care au fost premisele acestor realizări?

După 1840, generații de intelectuali români au plecat să studieze la Paris, unde au intrat în contact cu marile personalități politice ale vremii, dar și cu noile curente care au măturat Europa de la căderea lui Napoleon până la valul revoluționar al Primăverii popoarelor din 1848. Totodată, tinerii din cele două Principate au pătruns și în mediile masonice, fiind influențați de această puternică mișcare a vremii.

Peste toate acestea, hotărârea și simpatia împăratului Napoleon al III-lea față de cauza românilor de ambele părți ale Milcovului au contribuit la realizarea marilor deziderate: unirea sub același stindard, crearea și modernizarea României.

Din această carte-eveniment aflăm cum s-a realizat Unirea Principatelor, precum și modul în care intelectualii români și francezi, membri ai lojilor masonice, au influențat dezvoltarea ulterioară a țării.

6. Turnul focului

Autor: Cătălin Dorian Florescu

Editura: Humanitas, 2024

Traducere: Mariana Bărbulescu

„Cătălin Dorian Florescu transformă Foișorul de Foc într-un element scenografic. Acest truc regizoral îi permite naratorului să povestească la persoana întâi o parte semnificativă din istoria României” - Thuringer Allgemeine.

7. David Copperfield

Autor: Charles Dickens

Editura: Corint, 2024

Traducere: Ioan Comșa

David Copperfield, pe care autorul îl considera „copilul preferat”, este un bildungsroman cu valențe autobiografice. Scris între 1849 și 1850, David Copperfield marchează un moment de cotitură în evoluția creativă a lui Charles Dickens. Un ager observator al societății engleze de secol XIX, Dickens creează, la fel ca în toate celelalte romane ale sale, numeroase personaje memorabile: pe lângă protagonist, David Copperfield, a cărui viață, din copilărie și până la maturitate, ni se dezvăluie aproape cinematografic, într-o înlănțuire de întâmplări și emoții, îi cunoaștem și pe Clara Peggotty, James Steerforth și Uriah Heep.

O reeditare (clasică) binevenită.

8. Fiesta în bârlog

Autor: Juan Pablo Villalobos

Editura: Curtea Veche, 2024

Traducere: Horia Barna

Tochtli, fiul unui temut mafiot mexican, locuiește împreună cu tatăl său și cu o suită de servitori într-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupți, de prostituate și de oameni de afaceri dubioși. Pentru „protecție”, băiatul este privat de contactul cu lumea exterioară, dar asta nu contează, pentru că palatul este el însuși o reproducere în miniatură a Mexicului.

Pentru grădina zoologică personală, Tochtli își dorește un hipopotam pitic din Liberia, pe care îl va și avea, într-un fel sau altul, pentru că tatăl lui „reușește întotdeauna”. Aventura în Africa, ce se va încheia cu capturarea lui Ludovic al XVI-lea și a Mariei Antoaneta, este o călătorie inițiatică, în urma căreia băiatul va descoperi legătura stranie dintre hipopotamii pitici din Liberia, monarhii francezi, samurai și lumea întreagă. Tochtli se înscrie în tradiția lui Oskar Matzerath sau a lui Saleem Sinai, a copiilor geniali aflați față în față cu istoria și cu prezentul „sordid”. Prin lecțiile lui Mazatzin, Tochtli asistă la efectele „nefaste” ale imperialismului, la prăbușirea Vechiului Regim și la colonizarea Africii cu sclavi eliberați, iar pălăria magică de detectiv îl ajută să descopere că realitatea este întotdeauna închisă într-o cameră la care numai patriarhii au acces. Însă Tochtli este el însuși un viitor patriarh - un patriarh al crimei organizate ca și tatăl său, un autentic „rege” mexican și, mai presus de toate, un „bărbat adevărat”.

9. Letopisețul de argint

Autoare: Rodica Ojog-Brașoveanu

Editura: Nemira, 2024

Rodica Ojog-Brașoveanu trimite cititorul cu secole în urmă, atunci când la tronul Țărilor Române se aflau încă domni pământeni. Despre aceste vremuri vorbește personajul-cheie al cărții, Dimitrie Cantemir, în letopisețul său „de argint”.

Intrigi boierești, comploturi, deghizări, lupte pentru tron, povești de dragoste - toate acestea incită la lectură și atrag cititorul în misterul unei lumi de mult apuse.

Fragment-mostră: „Zorile frângeau noaptea și cărturarul trudea încă asupra slovelor... Despre izbânda Brâncoveanului însă, slujit cu credință de logofătul Andronic, despre cărțile îndreptate de Casandra din Brașov, hainia Măriei Doamna, isprăvile lui Rustan ori ale Domniei sale, Letopisețul de Argint nu pomenește cuvânt. Tot astfel, condur mic de atlas nu lasă urmă asupra vreunei pagini... Și nimeni nu știe că s-a călătorit prin astă viață, acum două sute și mai bine de ani, flacără de argint mistuită în vâltorile vremii, Xana, contesă de Radowicze”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri