Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - 9 răniți în timpul unui miting în fața ambasaderi Turciei la Washington. Gărzile de corp ale lui Erdogan, trimise să împrăștie protestatarii

VIDEO - 9 răniți în timpul unui miting în fața ambasaderi Turciei la Washington. Gărzile de corp ale lui Erdogan, trimise să împrăștie protestatarii

Două persoane au fost arestate şi nouă rănite în urma unor confruntări de stradă produse marţi seara între simpatizanţi ai preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi manifestanţi kurzi care protestau faţă de vizita acestuia la Washington, au relatat mass-media americane, citate de AFP. 

Violenţele s-au produs în faţa reşedinţei ambasadorului Turciei la Washington, unde a mers şeful statului turc după întâlnirea sa la Casa Albă cu preşedintele Donald Trump. 

Autorităţile locale au blocat accesul la străzile din cartierul select Sheridan Circle - la aproximativ un kilometru de Casa Albă - provocând blocaje de trafic uriaşe. 

Poliţia nu a putut să împiedice ciocnirile dintre cele două tabere. Gărzile de corp ale preşedintelui turc au atacat manifestanţii fluturând drapelul miliţiilor kurde siriene PYD (Partidul Uniunii Democratice), considerat de Ankara o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, separatist kurd turc), potrivit media. 

Conform înregistrărilor video postate pe internet, manifestanţi de ambele părţi s-au încăierat. 

"Noi nu făceam nimic rău, eram pe cale doar să sărbătorim" vizita preşedintelui Erdogan, a afirmat un susţinător al preşedintelui turc, Mustafa Dikilitas, la postul de televiziune ABC. 

Manifestanţii kurzi prezintă o variantă diferită. "Deodată, ei au alergat drept spre noi", a afirmat Lucy Usoyan, o manifestantă kurdă, care susţine că a fost atacată de susţinătorii lui Erdogan. "Cineva a început să mă lovească în cap", a afirmat ea. 

Poliţia din Washington a reuşit în cele din urmă să calmeze spiritele, dar nouă persoane au fost spitalizate, inclusiv un rănit grav, potrivit serviciilor de urgenţă. 

În prima lor întrevedere tete-a-tete, preşedinţii Trump şi Erdogan s-au angajat să diminueze tensiunile între cei doi aliaţi, în special în dosarul sensibil al miliţiilor kurde sprijinite de Washington care luptă împotriva jihadiştilor în Siria. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri