Sunt milioane. Unii au plecat pentru câțiva ani și au rămas decenii. Alții trimit bani acasă în fiecare lună, visează la o casă în România și nu știu exact cu ce bancă să lucreze când se întorc. Banca Transilvania încearcă acum să le ofere un răspuns clar și îi tratează nu ca pe niște clienți la distanță, ci ca pe un segment cu nevoi proprii, demn de o campanie construită special pentru ei.
Între 16 și 30 iunie 2026, BT rulează prima campanie de shopping bancar, dedicată exclusiv românilor din diaspora. Opt oferte, accesibile 100% din telefon. Pot fi activate din BT Pay sau la venirea acasă – totul gândit pentru cineva care trăiește în altă țară, dar are încă o viață financiară legată de România. Pentru oferte se poate aplica 100% online, însă pentru credit, de exemplu, trebuie venit ulterior în unitate.
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din țară, iar obiectivul ei este să fie și cea mai mare bancă pentru românii din afara țării. Se poziționează ca fiind ”Banca lor de acasă” și are câteva sute de mii de clienți BT din diaspora care fac banking cu aceasta.
De la cont deschis în până la 10 minute, la credit pentru casa din locul drag
Cel mai simplu punct de start: deschiderea unui cont BT direct din BT Pay, gratuit, în câteva minute, de oriunde din lume. Cei care fac acest pas primesc 5% cashback – de până la 100 de euro – din plățile cu telefonul. O ofertă fără complicații, pentru oricine vrea să înceapă o relație bancară cu BT fără să se întoarcă acasă special pentru asta.
Dar campania merge mult mai departe de un cont nou. Creditul imobiliar fără comision de analiză se adresează unuia dintre cele mai frecvente visuri ale diasporei: o proprietate în România. Dobândă fixă introductivă pe doi sau trei ani, sau variabilă – în lei ori euro – pentru cei care au pus deoparte economii în valută și vor să investească acasă, nu în țara în care muncesc.
Tot prin BT Pay, clienții pot asigura locuința deja deținută în România și primesc 15% cashback din valoarea poliței. O ofertă discretă, dar utilă pentru cei care au o casă acasă la care visează să se întoarcă.
Sănătate, la 40% reducere, chiar și de la distanță
Poate cel mai surprinzător element al campaniei este parteneriatul cu Regina Maria. BT oferă clienților din diaspora acces la șase tipuri de abonamente medicale cu 40% discount, adaptate în funcție de sex și vârstă. Abonamentele includ analize, consultații și investigații pe care le pot face la revenirea în România – dar și telemedicină 24/7, terapie psihologică online și reduceri la stomatologie, disponibile indiferent unde se află clientul.
Este un semnal că BT înțelege nevoile românilor: un român care trăiește în străinătate nu are doar nevoi legate de transfer bancar. Are nevoie să știe că sănătatea lui și a familiei din România este acoperită. Că, atunci când vine acasă, nu pornește de la zero cu sistemul medical.
Familie, festivaluri și o vară acasă
Campania are și un suflet estival. Părinții din diaspora care activează BT Pay Kiddo pentru copilul lor primesc 10% cashback din cumpărăturile acestuia – până la 50 de lei – dacă suma cheltuită depășește 300 de lei în perioada campaniei. În plus, intră în tragerea la sorți pentru trei kituri surpriză de 400 de euro, cu abonament dublu UNTOLD și gadgeturi la alegere.
Cei care își emit un card virtual în euro sau dolari participă la tragerea la sorți pentru zece invitații duble la Nibiru, pe litoralul românesc. Cardurile McLaren Gold în euro – virtuale sau fizice – aduc șansa de a câștiga kituri cu merch. Iar un card de posesor desemnat pentru o persoană dragă vine cu discount la abonamentele UNTOLD ONE.
Toate ofertele sunt, în fond, construite în jurul aceleiași idei: că a fi plecat nu înseamnă a fi rupt de acasă. Că banca ta poate fi, și de la distanță, un sprijin real – nu doar un IBAN unde îți intră salariul.
Cum accesezi ofertele?
Toate produsele campaniei sunt disponibile online, site-ul campaniei: campanie.bancatransilvania.ro/acasa-e-oriunde-simti-ca-se-poate. Termenul limită de aplicare este 30 iunie 2026.