Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în Covasna. Trei mașini s-au ciocnit și 6 oameni au fost răniți. A fost chemat elicopterul SMURD

Accident grav în Covasna. Trei mașini s-au ciocnit și 6 oameni au fost răniți. A fost chemat elicopterul SMURD

de Vali Deaconescu    |   

Un carambol cu trei mașini a avut loc, duminică, pe DJ 112, în apropiere de localitatea Dobolii de Jos, județul Covasna. Trei mașini s-au ciocnit și 6 oameni au fost răniți.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar din primele verificări efectuate au stabilit că în accident au fost implicate 3 autovehicule.

În urma evenimentului rutier 6 persoane au fost rănite fiind transportate la spital pentru îngrijiri, potrivit IPJ Covasna.

Circulația pe DJ 112 este oprită până la finalizarea cercetărilor.

Potrivit ISU Covasna, în accident au fost implicate 7 persoane, dintre care 3 au fost încarcerate.

„A fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD din cadrul Punctului de Operare Aeromedical Brașov, acesta a ajuns imediat, înainte ca cea de-a treia victima încarcerată să fie extrasă. În urma evenimentului, 5 persoane au fost transpotate la UPU Sfântu Gheorghe, una a fost transportată de elicoperul SMURD la Brașov și una a refuzat transportul”, a informat ISU Covasna.

Subiecte în articol: accident ISU Covasna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri