Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Accident GRAV la Băneasa. Un tren de Constanța a lovit mortal o persoană. Întârziere de două ore

UPDATE Accident GRAV la Băneasa. Un tren de Constanța a lovit mortal o persoană. Întârziere de două ore

de Redacția Jurnalul    |   

Un tren InterRegio, care circula pe ruta București - Constanța, a lovit mortal o persoană, Impactul s-a produs între Băneasa și Pantelimon. Trenul staționează la locul accidentului și a acumulat deja o întârziere de peste două ore.

UPDATE „Trenul IR 1881 a primit avizul de reluare a circulației, aceasta va ajunge la destinație cu o întârziere estimată la 120 de minute”, a anunțat CFR SA.

ȘTIRE INIȚIALĂ În jurul orei 11.50, trenul IR 1881, care circulă pe relația București Nord - Constanța, a accidentat mortal un bărbat, pe linia de cale ferată Băneasa - Pantelimon, la km 14+500.

„Până la sosirea organelor abilitate să intervină și să deruleze toate procedurile în cazurile de accidente pe calea ferată, trenul IR 1881 a fost oprit în zona accidentului. Menționez faptul că, la ora 12.20 au sosit la locul accidentului echipele SMURD și Poliția TF, iar la ora 13.30 reprezentantul Procuraturii”, transmite CFR SA.

Trenul IR 1881 va fi reînscris în circulație după avizul organelor de cercetare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri