UPDATE Un tânăr a fost transferat în stare critică la un spital din Timişoara, iar alţi patru sunt internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce, în cursul nopţii de duminică, au căzut cu maşina într-o râpă adâncă de 20 de metri, pe Transfăgărăşan, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.
"Cinci pacienţi au ajuns în cursul nopţii, trei bărbaţi şi două femei cu vârste de 18 şi 19 ani. Dintre ei, un bărbat de 18 ani a fost transferat la Timişoara cu leziuni semnificative la nivelul corpului. Un bărbat este internat la Neurochirurgie cu tasare de vertebre şi fracturi costale, un alt bărbat este internat şi el la Neurochirurgie cu traumatism cranio-cerebral. Una din fete este în continuare în investigaţii, la Urgenţă, iar alta va pleca acasă cu recomandări medicale", de declarat luni, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriţă.
Cei cinci tineri s-au răsturnat cu maşina, în noaptea de duminică spre luni, pe Transfăgărăşan, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă. Pentru salvarea lor au intervenit echipe de salvamontişti, SMURD şi ambulanţe din judeţele Sibiu şi Argeş.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, şoferul, în vârstă de 18 ani, a avut viteză neadaptată în curbă şi a pierdut controlul direcţiei de deplasare.
Tinerii circulau în mod ilegal, traficul fiind închis la acea oră pe Transfăgărăşan.
Elena Welter a adăugat că şoferul care a provocat accidentul va fi cercetat pentru vătămare corp din culpă. Dacă nu avea loc accidentul, dar era prins că a condus noaptea pe Transfărăgăşan, lucru interzis prin lege, atunci i se suspenda dreptul de a conduce timp de 60 de zile şi primea o amendă de la 6 la 8 puncte.
Stire initiala Cinci persoane au fost rănite, duminică seara, într-un accident rutier care a avut loc pe Transfăgărăşan, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă, a anunţat Salvamont Sibiu.
"Accident rutier cu 5 victime pe Transfăgărăşan, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă. Intervine în acest moment echipa Salvamont Bâlea, iar în sprijin Salvamont Argeş", a anunţat Salvamont Sibiu.
Din primele informaţii, se pare că o maşină s-a răsturnat într-o prăpastie pe Transfăgărăşan, potrivit IPJ Sibiu.
"DN 7C, Transfăgărăşan, în apropiere de Bâlea Lac, apel 112 prin care se anunţă că un autoturism, s-a răsturnat într-o prăpastie. Echipajele de poliţie rutieră se deplasează la faţa locului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
De asemenea, reprezentanţi ai Ambulanţei Sibiu au indicat că ar fi vorba de doi bărbaţi şi două femei rănite, cu vârste între 18 şi 19 ani. AGERPRES