Accidentul s-a produs marți în jurul orei 17.40. Brigada Rutieră a fost anunțată prin apel 112 despre o coliziune în zona Piața Obor, iar polițiștii ajunși la fața locului au confirmat că două tramvaie intrase în contact.
Un bărbat de 36 de ani conducea un tramvai pe Șoseaua Ștefan cel Mare, dinspre Piața Victoriei spre Șoseaua Mihai Bravu. La intersecția cu Calea Moșilor, acesta a intrat în coliziune cu un alt tramvai, condus de un bărbat de 52 de ani, care circula pe Calea Moșilor dinspre Bulevardul Ferdinand spre Șoseaua Colentina. Cauzele impactului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.
Ambii vatmani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri, conform Brigăzii Rutiere. Aceștia au fost îndrumați la Biroul Accidente Ușoare, accidentul părând să se fi soldat inițial doar cu pagube materiale.
Cum a fost descoperit adolescentul rănit?
La ora 22.10, dispeceratul Brigăzii Rutiere a fost contactat de reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon". Spitalul anunța că un tânăr de 15 ani se prezentase la camera de gardă cu leziuni traumatice pe care le-ar fi suferit în accidentul de tramvai. Polițiștii s-au deplasat imediat la unitatea medicală pentru a stabili starea de sănătate a victimei.
Cercetările sunt în curs.
(sursa: Mediafax)