Circulaţia rutieră este oprită, miercuri dimineaţa, pe DN29C, în judeţul Botoşani, în urma unui accident rutier soldat cu decesul unui pieton, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, pe DN29C, la kilometrul 20, pe raza localităţii Vârfu Câmpului, un bărbat de 70 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, a fost accidentat mortal de către un autoturism.
Traficul rutier este deviat pe un drum sătesc. AGERPRES