Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident MORTAL în Suceava provocat de un lider politic

Accident MORTAL în Suceava provocat de un lider politic

Fostul prefect de Suceava, Ioan Băncescu, a fost implicat intr-un accident mortal la ieşire din Suceava spre Fălticeni, pe E85, în apropiere de „primul metru de autostradă” din Moldova, potrivit SVNews.

Un bărbat de 32 de ani a murit după ce a traversat drumul fără să se asigure, fiind lovit din plin de maşina condusă de Ioan Băncescu. El își oprise mașina  pe marginea drumului, pentru a cumpăra mere de la un vânzător. Din păcate, nu s-a asigurat corespunzător la traversarea drumului și a fost lovit în plin de mașină.

Fostul prefect a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar ulterior i s-au recoltat probe de sânge.

De precizat că Ioan Băncescu fost senator de Suceava şi a ocupat funcţia de prefect în perioada 1992 – 1996.

Subiecte în articol: Ioan Băncescu accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri