Evenimentul rutier a fost anunțat prin serviciul de urgență 112. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au stabilit că la volanul celor două mașini se aflau un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Buzescu, județul Teleorman, și o femeie, în vârstă de 29 de ani din comuna Ianca, județul Olt.
După producerea evenimentului, bărbatul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prezentându-se ulterior la sediul Poliției municipiului Turnu Măgurele.
În urma impactului, au fost trei persoane rănite, un bărbat în vârstă de 51 de ani și două femei de 50 de ani și 47 de ani, toți pasageri în autoturismul condus de tânăra de 29 de ani. Cei răniți au fost transportați la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Femeia aflată la volan a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Șoferul, însă, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.
(sursa: Mediafax)