Potrivit surselor Antena 3 CNN, copilul, în vârstă de 12 ani, mergea pe bicicletă moment în care a fost agățat cu bara din spate de o betonieră care a trecut pe lângă el. Din păcate, şoferul betonierei nu și-a dat seama de accident şi a părăsit locul accidentului.
Alarma a fost dată de un martor prin apel la 112. La fața locului a ajuns o autospecială SMURD, cu un echipaj de terapie intensivă mobilă. Copilul de 12 ani a fost găsit în stare de inconștiență cu multiple traumatisme produse în urma accidentului rutier.
„Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, însă la scurt timp medicii au fost nevoiți să declare decesul”, a informat ISU Vaslui.
Urmare accidentului, patrulele de la Poliția Rutieră opresc la intrarea în municipiul Vaslui toate betonierele, pentru a o identifica pe cea în cauză, notează presa locală.