Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Actualităţi în urologie: S-a dublat numărul donatorilor aflaţi în moarte cerebrală

Actualităţi în urologie: S-a dublat numărul donatorilor aflaţi în moarte cerebrală

Sub topicul “Aspecte clinico-terapeutice ale patologiei urologice”, cea de-a 32-a ediţie a Congresului National de Urologie ROMURO 2016, manifestare ştiinţifică recunoscută şi inserată pe agenda EAU (European Association of Urology), al cărei organizator este Asociaţia Română de Urologie(ARU) a debutat astăzi la Bucureşti. În cele patru zile de dezbateri vor fi prezentate celor peste 400 de participanţi, cele mai noi informaţii şi rezolvări de cazuri complexe din urologia europeană, acest amplu eveniment ştiinţific incluzând şi alte două manifestări de rezonanţă, Şcoala Europeană de Urologie şi Cel de-al-XI-lea Congres al Societăţii Asistenţilor Medicali din Urologie(SAMU).

Peste 150 de lucrări ştiinţifice

 Reputaţi profesori urologi atât din ţară cât şi din străinătate, vor aduce noutăţile de ultimă oră prin intermediul celor peste 150 de lucrări ştiinţifice, înregistrându-se astfel un număr record în ceea ce priveşte volumul informaţional expus în cadrul unui astfel de eveniment medical . Printre lucrările ce vor fi prezentate amintim “Evaluarea calităţii vieţii după prostatectomie radicală la pacienţii cu cancer de prostată”, „Urgenţe pediatrice şi urologul de adult”,”Afectarea funcţiei sexuale post prostatectomie la pacienţii cu cancer de prostată” sau „Cancer de prostată metastazat cu cea mai ridicată valoare a PSA raportată (prezentare de caz)”.“Prin valoarea lucrărilor prezentate şi totodată prin complexitatea programului ştiinţific,această amplă manifestare din domeniul urologiei atrage şi anul acesta un număr considerabil de participanţi, fie că este vorba despre medici rezidenţi, medici specialişti sau profesori ai urologiei româneşti, fapt ce denotă o continuă şi asiduă preocupare a urologilor români în ceea ce priveşte noile abordări clinice şi ale cercetării ştiinţifice la nivel european” a declarat Acad. I.Sinescu, Rector al UMF „Carol Davila” şi director al Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni.


 În deschiderea ROMURO 2016, directorul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, Acad.I.Sinescu şi preşedintele Congresului, prof. dr. Ioan Coman au făcut o scurtă radiografie a urologiei româneşti, pe care au catalogat-o ca fiind „superpozabilă urologiei europene şi chiar mondiale”, chiar dacă din punct de vedere al climatului economic, România nu îndeplineşte încă aceleaşi criterii cu cele din ţările dezvoltate ale lumii moderne.

1.700 de transplanturi renale realizate, 1.500 de pacienţi, pe listele de aşteptare


 „Fără falsă modestie, putem spune că, până în 2016, aria de preocupări a urologilor români a crescut continuu ajungând astăzi să acopere complet toate cele 13 supraspecialităţi. În urologia românească există centre de specialitate cu dotare tehnică de vârf, încadrate cu specialişti formaţi în străinătate, în care amploarea, diversitatea, dificultăţile cazuistice şi rezultatele obţinute sunt superpozabile celor mai importante centre din Europa ” a precizat preşedintele ARU, Acad. I.Sinescu. În ceea ce priveşte realizarea transplantului renal în România, Acad. I. Sinescu a ţinut să sublinieze că „din punct de vedere al tehnicii intervenţioniste, al tratamentului postoperator, dar şi al dotărilor din clinicile de specialitate, urologia românească nu mai întâmpină niciun obstacol, iar pacienţii sunt trataţi similar celor din marile centre ale lumii, doar că, prin numărul redus grefelor necesare unor astfel de intervenţii chirurgicale salvatoare, lista de aşteptare a celor aflaţi în suferinţă continuă să crească, depăşind, în cazul Centrului de la Fundeni, pragul de 1.500”. Academicianul Sinescu a mai arătat că „ statistic, ne putem mândri că în 18 ani, am realizat peste 1.700 de transplanturi renale şi că, în comparaţie cu anul trecut, numărul donatorilor în moarte cerebrală a crescut radical, una dintre cauze fiind cel mai probabil, dezvoltarea palierelor de informare la nivel naţional şi la nivelul centrelor de ATI privind importanţa donării de organe pentru salvarea altor vieţi, context în care, la Fundeni s-au realizat, în ultimul an (01.06.2015-01.06.2016), 118  transplanturi renale, 27 cu grefe de la donatori în viaţă şi 91 cu grefe primite de la donatori aflaţi  în moarte cerebrală”.  

Mai mult de 13.500 de pacienţi se află pe hemodializă sau dializă peritoneală

Procedurile chirurgicale și statistica internărilor în Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni în perioada 01.06.2015-31.05.2016 sunt următoarele :
 ●  Internări continue        = 7195
● Internări de zi        = 9440
 ●  Proceduri urologice        = 8940
    - operații deschise    = 4089
    - endourologie joasă    = 2319
    - endourologie înaltă    = 1894
    - alte proceduri (inclusiv laparoscopice) = 638
La nivel general, statistica înregistrată la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, arată că în perioada 1997-2014, s-au realizat 1.564 de transplanturi renale pentru 1.495 (95,58%) de adulţi şi 69 (4,41%) de copii, fiind utilizate 657 (42%) de grefe de la donatori în moarte cerebrală - din care 17 provenind de la copii-, restul grefelor provenind de la donatori în viaţă.
 O altă statistică realizată pentru perioada 2005-2014 arată că s-au realizat 1.021 de transplanturi renale şi postransplant  se înregistrează 804 (78,74%) pacienţi în viaţă care manifestă funcţii renale normale, 99(9,69) pacienţi se află pe dializă, 41(4,01%) au dispărut din evidenţe din motive necunoscute, 70(6,85%) au decedat din diferite cauze,având la acel moment funcţiile renale normale, iar 7 (0,68%) au decedat din cauza pierderii funcţiilor renale. Statistica realizată la  Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, pentru 10 ani, arată o rată de supravieţuire posttransplant mult mai ridicată, în comparaţie cu statistica europeană care indică un procent de 65%. De menţionat este şi faptul că  în perioada 2004-2014, la Fundeni au fost realizate 1.150 de transplante renale. În prezent, la nivel naţional, numărul pacienților aflaţi pe hemodializă sau dializă peritoneală depăşeşte 13.500

Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni

În cel mai mare Centru de specialitate urologică din Europa, unde  se pot acoperi cu succes toate cele 13 supraspecialităţi ale chirurgiei urologice(chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică şi reconstructivă, chirurgie vasculară, chirurgie sub microscopul operator etc) lucrează astăzi 21 de chirurgi urologi, 24 de medici rezidenţi, 7 medici anestezişti şi 3 medici nefrologi..Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic “Fundeni” se poziţionează pe harta europeană a clinicilor de top, atât prin calitatea actului medical oferită de unii dintre cei mai buni specialişti urologi ai Europei, cât şi prin dotările şi echipamentele de ultimă generaţie ce au făcut obiectul procesului de modernizare din ultimii doi ani. Ca urmare a unei investiţii considerabile, urologia românească de la Fundeni se bucură astăzi de un modern bloc operator cu zece săli de intervenţiii chirurgicale ( 5 săli de chirurgie deschisă, 2 de endourologie înaltă şi 3 de endourologie joasă) şi un nou departament de transplant utilat la standarde de top : 13 paturi ATI transplant, 17 paturi pre/post transplant, 3 aparate hemodializă etc.  Investiţia totală s-a cifrat la  2,9 milioane lei, bani folosiţi pentru amenajarea spaţiilor ultramoderne pentru tot Centrul şi aparatura medicală  ultraperformantă şi de ultimă generaţie.  Concomitent, a fost complet reabilitată și dotată cu tehnologie modernă și Secția de A.T.I. a Centrului, secție ce cuprinde 22 de paturi. Suma provine din venituri proprii, finanţare de la Ministerul Sănătăţii şi sponsorizări.

Subiecte în articol: urologie donatori moarte cerebrala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri