Decebal Traian Remeș a confirmat, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3, că doi politicieni din anturajul lui Traian Băsescu au venit la cabinetul său de ministru și i-au cerut să se constituie parte civilă în dosarul Telepatia.
”Nu a venit la Ministerul Agriculturii vreo hârtie scrisă, ci niște trimiși ai lui Traian Băsescu. Mi s-a cerut să mă constitui păgubaș pe o valoare, fără să mi se spună pe ce valoare, calculată de nu știu cine, ulterior. Le-am spus că eu am fost ministru al Finanțelor, știu că toate interesele Guvernului român sunt reprezentate de Ministerul Finanțelor, ceea ce pretindeți voi că e furt al lui Voiculescu nu e în proprietate, nu a fost în proprietate și nu a privatizat Ministerul Agriculturii. Eu nu fac hârtii de care să îmi fie rușine”, a spus Decebal Traian Remeș.
Remeș a refuzat să le dea numele celor doi politicieni, însă a precizat că erau membri PDL, deputați în Parlamentul României în perioada în care era ministru al Finanțelor.
”Nu au venit împreună, dar al doilea știa de vizita primului”, a mai precizat Decebal Traian Remeș.
Ulterior, după scurte investigații jurnalistice, Oana Stancu și Răzvan Dumitrescu au putut confirma că unul dintre cei doi foști PDL-iști care l-au vizitat pe Decebal Traian Remeș, în cazul Telepatia, a fost Adriean Videanu.