Procurorii DNA Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Răvășilă Emilian Florin, la data faptelor director executiv al Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Timișoara, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, trafic de influență, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată și fals în declarații.
În judecată a fost trimis și un om de afaceri, acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată, complicitate la trafic de influență și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, (două fapte).
Conform rechizitoriului, în perioada 2019 - 2020, Răvășilă, beneficiind de ajutorul omului de afaceri, ar fi acceptat promisiunea remiterii de către administratorul unei societăți comerciale a unor sume reprezentând 50% din profitul ce urma să fie realizat de firma respectivă (procentaj de 50% estimat la valoarea de 859.955 lei), din încheierea unor viitoare contracte ce vizau concesionarea serviciilor de exploatare și întreținere a cimitirelor de pe raza orașului Timișoara. Pentru banii respectivi, Răvășilă trebuia să se asigure că firma omului de afaceri va câștiga licitațiile respective.
„În aceste condiții, funcționarul public i-ar fi transmis omului de afaceri, prin același intermediar, informații nedestinate publicității care i-ar fi permis acestuia să câștige o licitație ce viza exploatarea și întreținerea cimitirelor umane situate pe str. Rusu Șirianu și pe Calea Șagului din Municipiul Timișoara – Lotul I. În același context, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, în calitate și de președinte titular al comisiei de evaluare, ar fi întocmit și semnat Declarația de confidențialitate și imparțialitate, în care a menționat în mod nereal, printre altele, că nu are niciun interes direct sau indirect, de natură personală, financiară, economică ori de altă natură în referire la procedura de atribuire a contractului de mai sus. Pentru
Pe 1 aprilie 2020, Răvășilă, beneficiind de ajutorul aceluiași intermediar, ar fi acceptat promisiunea remiterii, de către același om de afaceri, a sumei de 500 de lei pentru fiecare persoană decedată din cauza virusului COVID-19, pentru ca funcționarul să sprijine societatea acestuia în câștigarea contractelor de concesiune ce aveau ca obiect prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane în care urmau să fie înhumate persoanele decedate din cauza virusului.
Tot pe 1 aprilie 2020, Răvășilă, cu ajutorul celuilalt inculpat, l-ar fi convins pe același om de afaceri că are influență asupra funcționarilor publici cu atribuții în domeniul gestionării și combaterii pandemiei COVID-19 și asupra reprezentanților societăților comerciale care prestau servicii de cazare pentru persoanele aflate în carantină și că-i va determina pe aceștia să încheie mai multe contracte cu societățile omului de afaceri. Pentru acest „ajutor”, Răvășilă ar fi acceptat promisiunea remiterii de către omul de afaceri a unui procentaj de 10 % din contravaloarea facturilor fiscale pe care societățile sale urmau să le încaseze pentru porțiile de mâncare livrate, precum și pentru serviciile oferite în legătură cu prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19.
Ulterior, în 8 aprilie, fostul director ar fi revenit asupra înțelegerii inițiale și i-ar fi pretins omului de afaceri, prin intermediul celuilalt inculpat, suma de 10 lei pentru fiecare porție de mâncare livrată (întrucât procentul pretins inițial, de 10%, ar fi reprezentat în final o sumă mai mică de 10 lei, aferentă fiecărei porții de mâncare livrate).
De asemenea, în iulie 2020, același om de afaceri, prin intermediul inculpatului cercetat, ar fi remis lui Căprariu Alin Sergiu, la vremea respectivă și în prezent funcționar public la Biroul Monitorizare Trafic din Primăria Timișoara, suma de 8.800 lei pentru „ajutorul” acordat în obținerea contractului ce viza „prestări servicii aferente indemnizației de cazare pentru personalul carantinat în containerele Municipiului Timișoara” și a contractului de „prestări servicii aferente indemnizației de cazare a personalului din sistemul public sanitar conform O.M. 8/09.04.2020”.
Au fost dispuse măsuri asigurătorii, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse.
Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu Căprariu Alin, pentru complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, și cu o persoană fizică, om de afaceri, pentru dare de mită în formă continuată, cumpărare de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, (2 fapte).
„În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- 1 an de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul lui Căprariu Alin Sergiu,
- 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul omului de afaceri”, adaugă DNA.