Jurnalul.ro Ştiri Observator Aglomerație pe Valea Prahovei. Coloane în Bușteni și între Predeal și Bușteni

Aglomerație pe Valea Prahovei. Coloane în Bușteni și între Predeal și Bușteni

de Redacția Jurnalul    |   

Traficul rutier pe DN 1 s-a aglomerat. Se circulă în coloană la Bușteni, dar traficul a devenit intens şi între Predeal și Bușteni.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (14:00), traficul rutier este intens pe DN 1 Valea Prahovei, fiind formate 2 coloane de autovehicule, astfel:

- Bușteni, pe sensul de urcare (Ploiești-Brașov), coloană în mișcare, de 1-2 kilometri

- între Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre (Brașov-Ploiești), coloană care se deplasează cu viteză redusă, de aproximativ 7 kilometri.

„Sfătuim șoferii să circule cu atenție sporită, păstrând distanța de siguranță dintre vehicule, să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate, să evite întoarcerile prin locuri nepermise sau alte manevre riscante, precum și folosirea rutelor alternative, pe care aplicațiile de telefon le indică”, transmite Centrul Infotrafic.

Pe celelalte șosele, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului), circulația se desfășoară în condiții de fluență.

 

Subiecte în articol: Valea Prahovei aglomeratie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri