'Au fost depuse mai multe plângeri pentru agresiuni sexuale şi jafuri', se spune în comunicat, în care se face o paralelă cu evenimentele semnalate în mai multe oraşe germane.
Poliţia elveţiană, care a declanşat o anchetă, a lansat un apel către martori şi le-a cerut altor eventuale victime să vină să depună plângere.
Aproximativ 25 de jafuri au fost semnalate în timpul nopţii de 31 decembrie la Zurich, în timp ce în jur de 120.000 de persoane se aflau în jurul lacului din oraş.
În anchetarea acestor jafuri, poliţia a descoperit că mai multe victime au relatat şi despre agresiuni şi violenţe sexuale. Şase femei au declarat că au fost încercuite şi pipăite de 'mai mulţi bărbaţi cu pielea închisă', care s-au ascuns apoi în mulţime.
Poliţia elveţiană a precizat că mai multe plângeri au fost depuse în ultimele 24 de ore.