Jurnalul.ro Ştiri Observator Al doilea convoi cu tehnică militară americană a ajuns în România

Al doilea convoi cu tehnică militară americană a ajuns în România

Al doilea convoi cu tehnică militară a ajuns, joi dimineața, în România, iar o parte din primele camioane intrate în țară au plecat spre Sibiu, destinația finală fiind Mihail Kogălniceanu.

Al doilea convoi cu tehnică militară a ajuns joi dimineața în România, în jurul orei 5.30, prin Vama Nădlac 1, fiind vorba de aproximativ 10 camioane cu tehnică militară.

O parte din camioane au plecat tot joi dimineața spre Sibiu, unde este Comandament NATO, destinația finală urmând să fie Mihai Kogălniceanu.

În total vor fi trei convoaie cu tehnică militară, formate din 16 camioane. Acestea vor fi însoțite pe tot traseul de Poliția Militară.

Camioanele merg pe traseul Arad-Deva-Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Mihai Kogălniceanu.

Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat miercuri seara în România pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad, potrivit Ministerului Apărării Naționale.

Acestea au ajuns după ora 22.00.

Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad - Deva – Sibiu - Râmnicu Vâlcea – Pitești – București - Mihail Kogălniceanu.

Poliția Militară asigură măsuri pentru privind fluența în trafic și informarea șoferilor asupra eventualelor restricții rutiere.

TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc). Restul tehnicii de luptă, precum și militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: convoi american
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri