ALDE consideră prematură invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a participa miercuri la consultări în vederea formării noului Guvern şi precizează că va lua parte la acestea după convocarea Parlamentului, validarea mandatelor deputaţilor şi senatorilor şi constituirea unei majorităţi absolute fie de către un singur partid, fie de către o alianţă.
"ALDE a luat act de invitaţia domnului preşedinte Klaus Iohannis de a participa mâine, 14 decembrie, la consultări în vederea formării Guvernului. ALDE apreciază iniţiativa preşedintelui, dar o socoteşte prematură. ALDE consideră că cea mai înţeleaptă cale de urmat acum este chiar cea indicată de textul Constituţiei", se arată într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
Potrivit ALDE, noul Parlament va fi validat la începutul săptămânii viitoare.
"Odată cu validarea noului Parlament la începutul săptămânii viitoare, va reieşi clar dacă un partid politic va deţine majoritatea absolută a mandatelor sau dacă o alianţă de partide va constitui în mod evident o asemenea majoritate. În ambele cazuri, respectivul partid ori respectiva coaliţie vor avea misiunea constituţională, precizată de Decizia 80/2014 a Curţii Constituţionale, de a indica preşedintelui numele candidatului pentru funcţia de prim-ministru ('Preşedintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru şi mediator între forţele politice, are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare')", menţionează sursa citată.
ALDE susţine că "respectul faţă de proceduri este o condiţie obligatorie a calităţii regimului democratic".
"Cum respectul faţă de proceduri este o condiţie obligatorie a calităţii regimului democratic, reprezentanţii ALDE vor răspunde cu maximă solicitudine invitaţiei preşedintelui României de a participa la consultări în vederea formării noului Guvern după convocarea Parlamentului, validarea mandatelor deputaţilor şi senatorilor şi constituirea unei majorităţi absolute fie de către un singur partid, fie de către o alianţă de partide", se mai arată în comunicat.
Sursa - AGERPRES