Președintele Emmanuel Macron a respins ieri demisia premierului Gabriel Attal și i-a cerut acestuia să rămână în funcție „pentru moment, pentru a asigura stabilitatea țării”. Attal se prezentase în cursul dimineții la Palatul Elysee pentru a-și depune mandatul.
Noul Front Popular i-a cerut președintelui să îl nominalizeze pentru formarea guvernului și a anunțat că poate „produce” un prim-ministru în decurs de o săptămână. Negocierile nu vor fi simple nici în interiorul taberei câștigătoare, dat fiind amestecul eclectic de partide care o compun.
Practic, alegerile au fost câștigate de o alianță formată din dușmani politici.
„Stânga sunt aliați contradictorii. Au fost în conflict și dintr-o dată au pus cap la cap această alianță care a fost foarte eficientă, dar liderii au agende diferite”, a explicat într-o intervenție pentru BBC jurnalistul francez Pierre Hasky.
Rezultatul votului de duminică nu a fost o surpriză doar pentru public și analiști, ci chiar și pentru câștigători. Făcând o paralelă cu alegerile generale de săptămâna trecută din Marea Britanie, jurnalistul francez a spus: „Toată lumea a anticipat victoria laburiștilor. Exista un guvern-fantomă, un program și un lider. În Franța, niciuna dintre aceste condiții pentru a guverna nu există”.
Oastea de strânsură care atacă Palatul Matignon
Franța Nesupusă, lidera alianței câștigătoare din Franța, este un partid de stânga, socotit de unii chiar extremist. A fost înființat acum opt ani, pe lista sa de ideologii figurând populismul de stânga, antineoliberalismul, ecosocialismul, suveranismul și o ușoară notă de euroscepticism.
Liderul său este o figură foarte cunoscută în Hexagon: Jean-Luc Mélenchon, 73 de ani, candidat la ultimele alegeri prezidențiale, unde a obținut 22% din voturi și a ratat turul doi (Emmanuel Macron a avut 28%, Marine Le Pen 23%). Mélenchon susține suprataxarea veniturilor mari, căsătoriile între persoane de același sex, dreptul la avort și legalizarea canabisului. Șeful „Nesupușilor” are uneori poziții politice șocante: el a justificat anexarea Crimeei, spunând că porturile sale sunt vitale pentru securitatea Rusiei, iar în 2022, deși a criticat invadarea Ucrainei, a dat vina pe NATO, care s-a apropiat prea mult de granițele rusești. În mai multe rânduri a fost acuzat de antisemitism și este un critic permanent al Israelului.
Al doilea aliat important este Partidul Socialist (PS) sau ce a mai rămas din el. Cândva cel mai mare partid de stânga din Franța, candidat permanent la ocuparea Palatului Matignon, sediul Guvernului Franței, PS s-a prăbușit după mandatul prezidențial al lui François Hollande și ajunsese la mai puțin de 30 de deputați.
Ecologiștii sunt noi în politica franceză, fiind propulsați de electoratul din marile orașe în alegerile locale din 2020. Prin comparație, Partidul Comunist Francez are o istorie cu exact 100 de ani mai lungă. Comuniștii au fost de trei ori la conducere: după Eliberare, în componența Guvernului provizoriu (1944 - 1947), în timpul primului mandat prezidențial al lui François Mitterand, între 1981 și 1984, și în coaliția de stânga a lui Lionel Jospin, în perioada 1997 - 2002. Iar Generația-s este o aripă desprinsă la prăbușirea din 2017 a Partidului Socialist, care susține social-democrația, eurofederalismul și ecologia.
Combinații imposibile
Adunarea Națională a Franței, camera inferioară a Parlamentului, este aleasă prin vot direct și are 577 de membri. Majoritatea se formează, deci, prin obținerea a 289 de voturi, ceea ce va fi foarte dificil în urma rezultatelor de duminică.
Astfel, pe primele trei locuri, în ordine, se află Noul Front Popular (182 de locuri), Alianța Împreună, a președintelui Macron (168 de locuri), și Partidul Adunarea Națională, al lui Marine Le Pen (143 de locuri).
Republicanii, formațiune de dreapta trecută acum printr-un scandal-monstru cauzat de intenția președintelui său de a intra în alianță cu Le Pen, a reușit să adune 60 de locuri. 13 locuri figurează în dreptul „alții de stânga” și 11 - la „alții”.
11 milioane de voturi pentru Le Pen
Salomé Saqué, o altă jurnalistă francez citată de BBC, spune că democrația franceză a fost în mare pericol.
„Acesta nu este sfârșitul poveștii. Am fost foarte aproape să cădem în mâna unui regim autoritar. Aceasta a fost miza alegerilor, și 11 milioane de oameni au votat extrema dreaptă, față de 4 milioane, în 2022”, a spus Salomé Saqué.
Aceasta este o explozie de voturi care nu poate fi oprită peste noapte, iar dacă guvernul nu schimbă condițiile care au provocat furia, Franța va avea în câțiva ani un guvern de extremă dreapta - a afirmat jurnalista.
„Cred că extrema dreaptă a câștigat o bătălie ideologică, fiind acum un partid ca oricare altul. Adunarea Națională și-a impus temele. Am vorbit despre imigrație, am vorbit despre securitate. Am vorbit ceea ce Adunarea Națională a vrut să vorbim în dezbateri publice. Asta este o înfrângere pentru președintele republicii”, a mai spus Salomé Saqué.
De altfel, luat de unul singur, partidul lui Le Pen este acum cel mai mare din Franța, obținând cel mai bun rezultat electoral din istoria sa.
„Suntem victimele unei alianțe necinstite conduse de Macron pentru a ne opri de la putere” - este explicația dată atât de suporteri, cât și de politicienii extremei-dreapta, după ce partidul a ratat obținerea majorității parlamentare. Jordan Bardella, tânărul președinte al Adunării Naționale, a transmis electoratului propriu că, mai devreme sau mai târziu, victoria va fi a lor.