Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu de inundații, marți, între orele 18:00 – 24:00 în județele Neamț, Harghita și Bacău
Conform hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundație pe râurile mici din bazinele hidrografice: Bistrița – afluenții aferenți sectorului aval Ac. Izvorul Muntelui, Tazlău – bazin amonte S.H. Scorțeni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Scorțeni - amonte S.H. Helegiu, județele Neamț, Harghita și Bacău.
Fenomenele se pot produce cu intensitate și probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Dragova (afluent al râului Bistrița), Ludași și Cucuieți (afluenți ai râului Tazlău).