''Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo cod portocaliu, valabilă în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, de astăzi, 01.07.2026, ora 15:00, până mâine, 02.07.2026, ora 06:00. Se vor semnala: vijelii puternice, averse torenţiale importante cantitativ, grindină de medii şi posibil mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice'', anunţă ISUBIF pe pagina de Facebook.
În context, autorităţile fac o serie de recomandări:
* amânaţi activităţile în aer liber! Lucrul în spaţii deschise sau la înălţime devine periculos pe vreme rea;
* închideţi toate ferestrele şi asiguraţi-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;
* evitaţi zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt. AGERPRES