Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Alianţa dintre Carrefour şi Tesco va deveni operaţională în octombrie

Alianţa dintre Carrefour şi Tesco va deveni operaţională în octombrie

Retailerul francez Carrefour şi rivalul său britanic Tesco au anunţat luni că se aşteaptă ca în octombrie alianţa lor de achiziţii pe termen lung să devină operaţională. 

 

Cu vânzări anuale combinate de 170 de miliarde de dolari, parteneriatul este destinat să asigure contracte de mai bune de la firme ca Nestle, Procter & Gamble, Unilever, Danone, pentru a ajuta Carrefour şi Tesco să poată avea preţuri competitive. 

În 2 iulie, Carrefour şi Tesco au anunţat crearea unei alianţe globale de achiziţii pe termen lung, în încercarea de a-şi reduce costurile. Este cel mai recent parteneriat din industria europeană de retail, afectată de sporirea concurenţei din partea gigantului american Amazon. 

Alianţa, care urmează să fie aprobată oficial în următoarele două luni, exclude produsele proaspete, în timp ce fiecare companie va continua să lucreze cu partenerii de furnizare la nivel local şi naţional. Autoritatea de concurenţă din Franţa va intervieva furnizorii afectaţi de tranzacţie, precum şi supermarketurile concurente, în timp ce va investiga tranzacţii similare între firmele franceze Auchan, Casino, Schiever şi grupul german Metro, precum şi între Carrefour şi Systeme U. 

Tesco, cel mai mare retailer britanic, cu vânzări de 51 de miliarde de lire sterline (67,2 miliarde de dolari), a fost restructurat de noul director general Dave Lewis, după ce scandalul contabil din 2014 a dus la scăderea popularităţii. Ca parte a procesului de redresare, Tesco, care are operaţiuni în Europa de Est, Malaezia şi Thailanda, şi-a îmbunătăţit relaţiile cu furnizorii, sporind presiunile asupra rivalilor interni cu reduceri de preţuri. 

Principalii rivali ai Tesco pe competitiva piaţă britanică sunt Sainsbury, Marks & Spencer, Morrison şi Asda, subsidiara gigantului american Wal-Mart, în timp ce grupul german Lidl înregistrează, de asemenea, o creştere semnificativă. 

Carrefour, cel mai mare retailer european, realizează majoritatea vânzărilor sale de 88 de miliarde de euro în Europa, în timp ce Brazilia este a doua sa mare piaţă, după Franţa. Acordul cu Tesco exclude afacerile Carrefour din China şi Polonia.  AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri