Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gorghiu explică reforma pensiilor pentru magistrați

Gorghiu explică reforma pensiilor pentru magistrați

de Redacția Jurnalul    |   

Două treimi dintre magistrații români ies la pensie la 47-49 de ani, în timp ce în Europa majoritatea se pensionează la 65 de ani sau mai târziu - o diferență care va fi eliminată prin noile reguli de pensionare, explică Alina Gorghiu.

„Pensionarea magistraților! A devenit o problemă de frustrare națională. România trebuie să se alinieze la standardele europene privind pensionarea magistraților!”, scrie Gorghiu.

Astăzi, în România, două treimi dintre magistrați ies la pensie la 47-49 de ani.

În Europa, majoritatea ies la pensie la 65 de ani sau mai târziu.

Pensia lor medie e de aproximativ 5.000 de euro pe lună. Pensia medie în România este de aproximativ 550 € pe lună.

Se propune:

Pensionarea la 65 de ani, ca în restul Europei.

Vechime minimă pentru pensionare anticipată: 35 de ani, nu 25.

Dacă ies mai devreme, pensia scade cu 2% pentru fiecare an lipsă.

Pensia maximă: 70% din ultimul salariu net (nu mai mult decât salariul din activitate).

„De ce e important: Echitate: eliminăm diferențele uriașe dintre pensiile speciale și cele obișnuite. Justiție mai bună: magistrații rămân activi la vârsta la care au cea mai multă experiență. Bani pentru România: deblocăm peste 230 milioane € din PNRR”, adaugă fostul ministru al Justiției.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri