Jurnalul.ro Ştiri Locale Amendă pentru Primăria Brașov pentru carambolul cu 17 mașini de pe DN1. Instituția nu a asigurat „starea de viabilitate a părții carosabile”

Amendă pentru Primăria Brașov pentru carambolul cu 17 mașini de pe DN1. Instituția nu a asigurat „starea de viabilitate a părții carosabile”

de Redacția Jurnalul    |   

Administratorul drumului unde duminică s-a produs un carambol cu 17 mașini a fost sancționat de polițiști. Sectorul este administrat de Primăria Brașov care nu a fost înștiințată în mod oficial despre sancțiune.

Este vorba despre carambolul produs pe DN 1, între Brașov și Predeal. Polițiștii au sancționat Primăria deoarece nu a asigurat „starea de viabilitate a părții carosabile”, potrivit Mediafax.

„Ca urmare a evenimentului rutier produs pe podul din zona Dârste, în dimineața zilei de 04 decembrie 2022, în care mai multe autovehicule s-au tamponat, rezultând avarierea acestora, în conformitate cu prevederile OUG nr 195/2002, administratorul drumului public a fost sancționat contravențional pentru neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile”, au explicat polițiștii.

17 mașini au fost implicate într-un carambol, duminică dimineața, pe DN 1, între Brașov și Predeal. Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate.

Potrivit Poliției Brașov, pe DN1, Brașov- zona Dârste, pe sensul de mers către București a avut loc o coliziune în lanț (carambol) în care au fost implicate 17 autovehicule.

În carambol a fost prinsă și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean brașov, care nu avea pacient.

Reprezentații ISU Brașov au evacuat dintr-un autoturism două persoane care rămăseseră blocate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: carambol primaria brasov amendă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri