Potrivit Antena 3 CNN, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrații a publicat proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui centru multirol pentru SRI, centru ale cărui costuri totale se vor ridica la 246.900.000 lei, echivalentul a aproximativ 49 de milioane de euro.
Din descrierea făcută în nota de fundamentare reiese că centrul, care va fi construit la Izvorani, pe malul lacului Snagov, va servi deopotrivă ca centru de instruire pentru personal pentru anumite tipuri de misiuni, precum și pentru întâlniri cu diverși oficiali străini, departe de priviri indiscrete. De asemenea, centrul din comuna Ciolpani va servi și pentru relaxarea angajaților SRI.
Pe lângă zone de antrenament, centrul va avea teren de tenis, heliport, debarcader, iar în spațiul de cazare, intitulat cazon corp cămin de garnizoană, vor fi amenajate inclusiv apartamente pentru musafirii de seamă ai centrului.
În total, complexul de aproape 247 de milioane de lei, va avea opt corpuri de clădire cu o suprafață desfășurată de peste 28.000m², durata de execuție a investiției fiind de 2 ani. Deși nominal este o garnizoană cu corp de hrănire, în loc de bucătărie, locatarii vor avea ocazia să ia masa într-un restaurant cu o terasă cu vedere la lac.
Corpul de garnizoană va avea două subsoluri, parter și trei etaje. La etajele unu și doi vor fi amenajate câte 26 de camere duble, iar la etajul trei două apartamente și două camere duble de serviciu. Accesul la etajul trei, destinat evident celor cu funcții înalte, se va face cu un lift separat.Pentru accesul la etajele inferioare vor fi instalate două lifturi transparente, cu vedere panoramică.
Corpul patru este unul de refacere a capacității de muncă, pe două niveluri la subsol și cu parter, cu o suprafață desfășurată de 3.582m². În acest corp, angajații SRI vor putea folosi bazinul de refacere a capacității de muncă, ce va fi utilizat și în scop de antrenament. Sub numele de zonă de recuperare prin tratament termic vor fi construite tot în corpul patru două saune și o baie turcească, precum și alte zone pentru refacerea capacității de muncă a angajaților SRI.