Jurnalul.ro Ştiri Externe Angelina Jolie a vizitat portul elen Pireu, devenit tabără impvizată de refugiaţi

Angelina Jolie a vizitat portul elen Pireu, devenit tabără impvizată de refugiaţi

Actriţa americană Angelina Jolie, trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a vizitat miercuri portul Pireu, din apropiere de Atena, devenit tabără improvizată pentru circa 4.000 de refugiaţi şi migranţi care dorm în corturi instalate pe docuri, relatează Reuters.

Nenumăraţi fani ai vedetei au aşteptat-o şi au aplaudat-o.

Jolie a vorbit cu copii şi le-a cerut reporterilor, cameramanilor şi fotografilor să aibă grijă şi să o lase să discute cu migranţii.

“Mă aflu aici pentru a învăţa şi a vorbi cu voi, cu agenţiile şi cu Guvernul pentru a afla ce se întâmplă, ok?”, i-a spus Jolie unui copil. “Încearcă să fii puternic”, l-a îndemnat ea.

Potrivit unui comunicat al UNHCR, Jolie a vizitat Grecia pentru a “consolida eforturile UNHCR şi ale Guvernului grec de a accelera reacţia de urgenţă la deteriorarea situaţiei umanitare”.

Actriţa urma să se întâlnească şi cu premierul grec, cu o zi înainte de summitul UE-Turcia consacrat crizei refugiaţilor.

Marţi, starul a vizitat o tabără de refugiaţi din Valea Bekaa din Liban şi a cerut marilor puteri ale lumii să pună capăt războiului care a devastat Siria în ultimii cinci ani.

Angelina Jolie, una dintre cele mai cunoscute actriţe din lume, a cărei viaţă personală au fost intens mediatizată în ultimele decenii, s-a implicat de-a lungul anilor în mai multe proiecte umanitare şi sociale, precum cauza refugiaţiilor, conservarea naturii, dreptul la educaţie şi drepturile femeilor.

Ea a devenit ambasador al bunăvoinţei pentru ONU în 2001 şi, după ce a vizitat peste 40 de tabere de refugiaţi din peste 30 de ţări, pentru care a făcut donaţii consistente, ONU i-a acordat în 2012 titlul de Trimis Special al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi.

peste 43.000 de refugiaţi, care şi-au riscat viaţa traversând Marea Egee din Turcia, sunt blocaţi în Grecua după închiderea rutei balcanice. Ei trăiesc în condiţii greu de imaginat, insalubre, iar riscul de epidemii este crescut.

Sursa: news.ro

Subiecte în articol: angelina jolie migranti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri