Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de ploi, valabilă începând din această după-amiază până marţi dimineaţă, în majoritatea regiunilor.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 septembrie, ora 17:00 - 6 septembrie, ora 10:00, va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 - 30 litri/metrul pătrat şi, izolat, 40 litri/metrul pătrat, îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali.
De asemenea, vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea emisă luni.